Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO: Preşcolarii din Panciu au petrecut la „Carnavalul toamnei”


   Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit din cartierul păncean Crucea de  Sus au petrecut, joi seară, la „Carnavalul toamnei”. Evenimentul, la care a participat ca invitat și primarul Ion Petre, a fost inclus în proiectul „Toamna Bunicilor”. Acesta își propune dezvoltarea spiritului comunitar la copii, părinți și cadre didactice, prin crearea unor momente de bucurie pentru bătrânii dezavantajați, cultivarea spiritului de toleranță, promovarea ideii de voluntariat și sensibilizarea copiilor la greutățile semenilor. „Anul acesta, proiectul este la cea de-a III-a ediție și pentru că activitatea are loc în preajma sărbătorii de Halloween, ne-am propus să marcăm și acest eveniment, dar într-un mod cu totul diferit și anume printr-un carnaval cu personaje din povești”, a spus, în deschidere, educatoarea Zamfirița Toșcuță.
   Întruchipând personaje celebre din povești precum „Cenușăreasa”, „Albă ca Zăpada”, „Scufița Roșie”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, alături de care și-au mai făcut apariția în costume Zorro și Spider Man, copiii și-au încântat părinții și bunicii, care i-au răsplătit cu ropote de aplauze. De asemenea, pe scenă au mai evoluat, ca invitați speciali, și reprezentanții Centrului de Zi „Pinochio”, care au prezentat un moment de clovnerie și au dansat pentru micuții artiști.
   În finalul evenimentului, copiii au savurat câte o felie din tortul oferit de educatoare, iar publicul a fost invitat să participe la o tombolă inedită, în care premiile au constat în produse bio, respectiv dulcețuri, compoturi sau conserve pentru iarnă, pregătite în bucătăriile bunicuțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?