Preșcolarii grupei mijlocii A de la Grădinița nr.18 din Focșani au donat fructe, sărbătorind astfel toamna, în cadrul unei activități interactive și de evaluare, ce s-a desfășurat sub genericul „Pe cărările toamnei”. La spectacolul prezentat de micuți au participat, alături de cadre didactice, și părinții. Cu toții au admirat prestația excelentă a copiilor, care au demonstrat că știu amănunte despre toamnă.
Micuții și-au prezentat cunoștințele în cadrul mai multor ateliere și anume „Ana toamna – colorăm și desenăm”, activități practice de lipire „Copacul toamna” și „Decorăm vase din lut”, dar a fost organizată și o activitate ceva mai gospodărească, intitulată „Punem murături”.Toate lucrările realizate de micuți vor fi prezentate în cadrul unei expoziții.
Activitatea „Pe cărările toamnei” a fost organizată la inițiativa educatoarelor Dorina Marin și Nicoleta Petrea. Acțiunea copiilor a avut și o latură umanitară, în sensul că au fost donate fructe copiilor aflați în grija Centrului de Copii cu Dizabilități „Prâslea și Harap Alb”, în urma proiectului de parteneriat „Prieteni fără frontiere”. Fructele au fost duse la copiii beneficiari chiar în cursul zilei de ieri. Această activitate umanitară se intitulează „Din cămara noastră, fructe pentru cămara prietenilor noștri”.