PORÅ¢ELÃN (‹ germ., it.) s. n. Material ceramic vitrifiat, translucid, alb, glazurat, obținut prin arderea la temperaturi de 1.250-1.450șC a unui amestec de caolin, feldspat și cuarț, la care se adaugă steatit, corindon, pigmenți colo¬ ranți organici etc. pentru a-i conferi proprietăți speciale; este folosit la confecționarea izolatoarelor electrice, a vaselor de la¬ borator, a unor obiecte tehnico-sanitare, de uz casnic, a veselei etc. Din porțelan se execută variate obiecte de artă, putând fi mo¬ delat și colorat prin smălțuire, decalcomanie, pictare etc. Porțelanul a fost obținut pentru prima oară în China, în timpul dinastiei Tang (618-907), cunoscând o mare dezvoltare în timpul dinastiei Yuan (1279-1368). În Europa, după mai multe încercări și imitații, secretul porțelanului veritabil a fost descoperit în c. 1707, în Saxonia, de J.F. Böttger și E.W. von Tschirnhaus. Obiect făcut din materialul descris mai sus.
Sursa: DE (1993-2009)
