Domâle, deputatul leberal cu nume de fabrică de confecții nu e doar nemulțumit, dar e și contrariat de rezultatele leberalilor la ieuroparlamentare, drept urmare și-o asumă demisionând din Biroul Județean, act pe care-l consideră unul de curaj. Adevăruâ e că ăsta-i curaj, tată! Ce tu bătălii pe câmpul de luptă, ce tu fapte de eroism cu arma în mână, ce tu să prinzi criminali ori să te lupți cu incendii. Curaj e să-ți dai demisia din Biroul Județean… Revenind însă, deputatul curajos nevoie mare cere reconstrucția echipelor de conducere, o nouă abordare, o nouă etapă și… prospețime. Mai pe șleau, du-te Nini și lasă-mă pe mine. Dar i s-a epuizat curajul și n-o mai poate spune direct.