Sunt vrânceancă getbeget și ar fi fost chiar culmea ca eu să nu fi fost niciodată la Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus”, festivalul care a consacrat Vrancea. De vreo 8-9 ani mă duc mereu și mereu mă surprinde și mi se pare diferit în fiecare an. Cert e că mă face să mă întorc în fiecare an, indiferent de unde sunt eu plecată. Anul acesta m-a prins prin zonă și mi-am propus să mă duc în timpul zilei. Seara e prea aglomerat și prefer să stau doar la concert. Zis și făcut. M-a încurajat și vremea frumoasă de afară să ies din casă. Și nu doar pe mine. Ajung în Piața Unirii cam pe la ora 11:00. E soare, un soare cald, care ardea ușor din când în când și care a reușit să-i facă pe cei mai mulți trecători să își dea geaca jos. Se simțea o ușoară adiere de vânt, care nu făcea decât să amestece mirosurile de mâncare. Da, mâncare, multă mâncare, de toate felurile. Mirosea a grătar, a hamsii și a porumb fiert. Asta e zona cu mâncare, care e puțin separată de celelate tarabe. Nici nu știu cum am ajuns prima dată aici. Mă îndepărtez ușor, ușor de această zonă și merg spre tarabele cu îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii sau alte obiecte. Impresionant! Chiar îmi place. Impresionantă este și aglomerația de pe la tarabe. Mă așteptam să fie mai liber la această oră, dar se pare că vremea frumoasă a reușit să scoată mai mulți oameni din casă. Iau la analizat fiecare tarabă în parte, fiecare produs. Spre bucuria mea, observ că înteresul pentru produsele tradiționale sau handmade, realizate de meșteri populari sau de oameni talentați, este tot mai mare. Mulți preferă acum să cumpere un astfel de produs. E ceva mai special. Aproape peste tot observ ii, care mai de care mai frumoase și mai scumpe, bineînțeles. Își merită prețul, pentru că munca depusă pentru realizarea lor este incredibilă. Nu doar mie mi-au plăcut, ci și unui domn din spatele meu, care îi împărtășise tovarășului său părerea sa: „Ce interesante sunt astea, Valentin! Ii„. O ie ar fi și mai interesantă dacă ar fi asortată cu alte accesorii sau produse vestimentare tradiționale. Ce bine e că le poți găsi tot la festival. Poți găsi bundițe, cojocele, geci și încălțăminte din piele, cătrințe, bete, ciorapi de lână, eșarfe, batice, brățări, coliere sau cercei. Sunt de toate, bani să ai. Și nu doar astea.
Mai la intrare, cum vii dinspre Ceasul Rău spre Piața Unirii, stă o doamnă drăguță, care prezintă, prin creațiile ei, românașii tradiționali în miniatură, dar și alte figurine simpatice realizate manual. Lângă ea, o altă doamnă vinde bijuterii handmade unicat și foarte frumoase. Garanția unui produs unicat o poți obține și de la domnul Mircea Crăciun, care îți poate face o bijuterie la comandă, dacă îi aduci material. El își are atelierul chiar aici, la taraba cu produse gipsy. Pasiunea lui de a face lucruri din metal e moștenită de la bunicul și tatăl său, „Am moștenit acestă pasiune de la bunicul și tatăl meu și s-a oprit la mine. Copiii mei nu fac asta. Ei s-au dus la școală. Mă ocup cu asta de 50 de ani. Fac orice din metal, însă adevărata pasiune e pentru bijuterii”. Colega lui face și ea bijuterii, dar din pietre sau mărgele. Tot ea făcuse și costumele gipsy, „Costumele sunt făcute de mine. Sunt foarte vechi, de peste 50 de ani, dar am și noi, stilizate„. Merg mai departe.
Îi găsesc pe nerejenii mei, care mă impresionează în mod deosebit. Mă impresionează pentru că sunt de-ai mei, dar cel mai important, mă impresionează pentru că sunt talentați. Găsesc două tarabe de la Nereju, care pe lângă măști mai au și fluiere, buciume, ștergare și bijuterii handmade. Una este a lui Pavel Lupașc, iar alta a lui Șerban Terțiu. Șerban Terțiu se ocupă de mult timp cu acest meșteșug și este unul dintre foarte puținii meșteri populari care mai creează măști tradiționale din lemn sau piele, măști artizanale specifice tradițiilor din munții Èšării Vrancei. Este un om simplu și modest, care își dorește să ducă mai departe această tradiție, „Tradiția este moștenită din tată-n fiu. Am 4 fete, pe care le-am învățat cum se fac măștile și ele mă mai ajută acum. Vreau să păstrez vie tradiția și de aceea avem și un atelier”. Aceste măști erau folosite până în anii 1970 la priveghi sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru a alunga duhurile rele. Se mai folosesc și acum cu diferite ocazii și încă mai sunt oameni care cred în puterea lor. Ar fi mai multe de spus despre tradiția măștilor de la Nereju și poate voi reveni asupra lor mai în detaliu. Merg mai departe.
Am văzut tarabe cu produse bisericești, o tarabă cu levănțică și produse care conțin levănțică și alte tarabe cu miere de albine și dulcețuri. Mă îmbie un miros de Kürtös. Se pare că nici aici nu am scăpat de mâncare. Kürtös găsești cam peste tot, iar cei de acolo vorbeau între ei ungurește. De asemenea, se găsesc și clătite și plăcinte cu diferite umpluturi, dar și prăjituri și turtă dulce. Mi-am luat și eu un Audi de turtă dulce, roșu chiar. Observ un loc foarte aglomerat și mă întreb ce o fi acolo. Mă apropii și văd că e un loc cu preparate din carne. Preparatele sunt făcute chiar de domnul care le vindea, domnul Lică, un domn simpatic, vorbăreț și cu lipici la cumpărători. Îmi spune că e de la Galați și că de vreo 5 ani vine mereu la Focșani, „Vrâncenii sunt oameni buni și vin cu drag la voi”. Are chiar și un slogan de promovare „Unu-i Lică din Galați”. Probabil l-a ajutat. Mulți cumpărători îl cunoșteau deja. O cumpărătoare a vrut să îmi confirme că domnul Lică e mai vorbăreț din fire: „Lică e mai vorbăreț și știe tot. Dacă stai de vorbă cu el, afli multe”.
Am luat la pas toate tarabele, timpul a trecut și vremea a început ușor să se schimbe. S-a înnorat și a început să bată vântul. Chiar și așa tot era multă lume. Înainte să plec, m-am dus puțin să văd și zona cu „tiribombe”, care era goală la ora prânzului. Ora e de vină. Și de acum e și ora să plec. Așa că am plecat, plăcut impresionată.
