Fiscul vrâncean a înregistrat încasări mai mici în primul trimestru din 2010, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În primul trimestru din 2010, s-au încasat 161,6 milioane de lei, comparativ cu 167,5 milioane de lei în primul trimestru din 2009. „Față de trimestrul I din 2009 constatăm că veniturile sunt ușor diminuate din cauza restrângerilor de activitate la agenții economici”, a afirmat directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice, Constantin Grigorică. În primul trimestru al acestui an, s-au înregistrat 260 de suspendări de activitate ale agenților economici, comparativ cu doar 22 în perioada similară din 2009. De altfel, dimensiunea crizei economice care a afectat firmele vrâncene se vede și în numărul de amânări la plată. În primul trimestru din acest an s-au acordat 61 de amânări la plată, cu o valoare de 6,4 mi-lioane de lei, față de 10 în tot anul 2009, cu o valoare de 0,36 milioane de lei. Inspectorii fiscali vrânceni au încasat mai mult decât programul de 150 de milioane de lei stabilit de Agenția Națională de Administrare Fiscală.