Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

ENET, reconectat la gaze


ENET a reluat, astăzi, furnizarea energiei termice pe bază de gaz. În consecință, va fi schimbat și programul după care focșănenii vor primi căldură în apartamente. Centrala termică va funcționa pe gaze după ce în Consiliul Local s-a aprobat recapitalizarea ENET cu 2,2 milioane de lei, bani cu care s-au plătit restanțele către furnizorul de gaze, GDF Suez. Banii au fost acordați cu condiția ca, în 2011, toate apartamentele să treacă la facturare directă pentru a oferi posibilitatea debranșării individuale.
 „Mâine (n.r. azi) se va relua furnizarea de gaze. Nu s-a stabilit încă ora”, ne-a declarat Cristina Gavrilă, purtătorul de cuvânt al ENET.
Deși s-au rezolvat problemele legate de combustibil, datoriile populației către ENET depășesc 6 milioane de lei. „Fabrica de căldură” a orașului susține că acțiunea de debranșări în rândul asociațiilor nu a în-cetat, astfel că cei restanțieri vor fi debranșați. În săptămâna care urmează, ENET va recurge și la debranșarea focșănenilor cu factură indivi-duală și cu restanțe de peste 6 luni la plata căldurii.
Vestea că apartamentele din Focșani vor fi încălzite cu un program extins i-a bucurat pe administratorii asociațiilor de proprietari. „Căldura care s-a dat pe păcură a fost așa doar de păcăleală. E mai bine că se reia consumul pe gaz pentru că așa vor avea și oamenii căldură în case”, ne-a spus Violeta Balica, președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari din Focșani.
Pentru recuperarea datoriilor, administratorii au recurs la negocieri cu ENET și au ajuns la concluzia că trebuie apelat la procedurile pentru debranșarea doar a datornicului și nu a unui bloc întreg. „O să îi notificăm în prealabil și, dacă va fi necesar, vom intra în apartamente și îi vom debranșa individual. Nu se poate să sufere un bloc întreg pentru că un proprietar nu își achită datoriile la timp”, ne-a mai spus Violeta Balica.
Livrarea gazului către societatea de termoficare a fost stopată de GDF Suez încă din luna aprilie a acestui an pentru datoriile acumulate în timp.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?