Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Adunarea Asociației Secretarilor Municipiilor din România are loc la Focșani. Discuții despre Codul Administrativ și finanțarea cluburilor sportive


Codul Administrativ va clarifica multe din disputele politice din activitatea consiliilor locale, au arătat secretarii de municipii prezenți, ieri, la prima zi din cadrul Adunării generale a Asociației Secretarilor Municipiilor din România care are loc la Focșani. Sunt noutăți importante, care îi ajută pe secretarii localităților, precum validarea mandatelor de consilier local care va fi realizată de către instanțele de judecată, clarificarea procedurilor de la invalidarea mandatului unui consilier local și validarea supleantului, modul de organizare a ședințelor, acordarea avizului de legalitate, realizarea ordinii de zi a unei ședințe de Consiliu Local sau numărul de voturi necesar pentru proiectele de hotărâri care vizează patrimoniul localității. Codul Administrativ va reuni toată legislația din domeniul administrației publice și se află în stadiul dezbaterii publice, urmând să fie adoptat fie prin asumarea răspunderii, fie prin dezbatere parlamentară.
    La evenimentul de la Focșani participă circa 50 de secretari de municipii dar și invitați din partea Asociației Municipiilor, Asociației Secretarilor de Județe din România și membrii comitetului director al Asociației Secretarilor de UAT din Vrancea. Acest corp profesional care reunește secretarii de municipii din țară este condus, din noiembrie 2016, de secretarul municipiului Focșani, Eduard Corhană. El a fost ales în funcție prin vot secret iar mandatul este pentru patru ani. Acesta este și motivul pentru care sediul Asociației secretarilor de municipii va fi la Focșani pentru următorii patru ani. Alături de secretarii de municipii prezenți s-a aflat expertul în administrație publică  Aurel Simionescu.

    Intivatați la ședință, prefectul Sorin Horne și primarul Focșaniului, Cristi Misăilă le-au urat succes, fiind  bine știut că municipalitățile au abordări și practici diferite în probleme similare. Primarul Cristi Misăilă a arătat că prezența secretarilor de municipii la Focșani arată implicarea acestora în exercitarea acestei profesii. „Îl felicit pe domnul secretar Corhană pentru poziția pe care o ocupă, vă felicit pentru că i-ați acordat încredere. Încredere pe care noi primarii, v-o acordăm și avem speranța că tot ceea ce facem este foarte bine gestionat, verificat și ne protejați pentru a nu încălca legea. Niciunul dintre primari nu dorește acest lucru…Sunt convins că proiectele pe care le veți dezbate și ideile care vor rezulta în urma acestor dezbateri vor putea, în cele din urmă, să se materializeze în acte normative care să facă hățișul legislativ mult mai clar pentru mulți dintre noi și pentru dumneavoastră. Codul Administrativ este un act mult așteptat de noi toți și sperăm să pună ordine în multe aspecte cu care ne confruntăm zi de zi, cum este acel vot cu două treimi. Atât timp cât bugetul de venituri și cheltuieli al unei primării se votează cu majoritatea simplă, nu văd de ce modificări ale patrimoniului, mai puțin vânzările și cumpărările de bunuri, trebuie votat cu două treimi”, a spus primarul Cristi Misăilă. Primarul a oferit exemplul din ultima ședință a Consililui Local Focșani unde un consilier local de la UNPR/PMP a motivat că nu votează un proiect de hotărâre referitor la casarea unor bunuri din domeniul privat al municipiului pe motiv că la data achiziționării, adică în urmă cu 10 ani, costau șapte mii de lei.

Napoleon cere informații despre activitatea primăriei

    Secretarii municipiilor prezenți la ședința de la Focșani au discutat despre liberul acces la informații, modul de finanțare a cluburilor sportive sau neclaritățile legislative referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții. Au fost discuții pe exemple concrete, provenite din experiența cotidiană a secretarilor. De exemplu, în cazul liberului acces la informațiile publice, una dintre probleme este în cazul în care cel care solicită informațiile oferă un nume fictiv, gen Napoleon sau Sherlock Holmes. Unul dintre secretari a explicat că în această situație nu va oferi niciun răspuns solicitantului. „Aștept să mă dea în judecată Napoleon și apoi îi dau răspunsul. Nu pot să blochez primăria și să pun angajații să scaneze toate plățile făcute din 2003 până acum”, a explicat secretarul, precizând că scopul bun al acestei legi este deturnat de anumite persoane.
    Discuții aprinse a ridicat tema finanțării care poate fi acordată din bugetul local pentru cluburile sportive. Secretarii au arătat că modificările legislative din ultimii ani au blocat orice finanțare acordată pentru cluburile sportive deoarece este nevoie de un aviz de la Consiliul Concurenței pentru ca sumele să nu fie considerate ajutor de stat. Singurele situații clare în care fondurile se pot duce către susținerea activităților sportive sunt cele în care banii sunt pentru realizarea infrastructurii sportive sau pentru cluburile de copii și juniori. Aceasta deoarece o Ordonanță de urgență aprobată în 2017 prevede că „prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale se pot aloca sume din bugetul local, pentru finanțarea activității sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea sa, cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?