Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Ţăranii supravieţuiesc din fondurile europene


Peste 750 de proiecte pentru măsura 141 au fost depuse la Direcția Agricolă pentru sesiunea care s-a încheiat pe 30 iunie. Este cel mai mare număr de proiecte depuse pentru obținerea celor 1.500 de euro pe care îi plătește Uniunea Europeană, anual, fermelor de semi – subzistență. Însă numărul mare de beneficiari dezvăluie situația reală din agricultură unde micii fermieri sunt falimentați și abia au bani pentru lucrările agricole curente. Å¢ăranii sunt sărăci, au gospodării mici și nu obțin bani suficienți din agricultură pentru un trai decent, fiind nevoie de sprijinul financiar european.
Prin măsura 141, țăranii pot primi un sprijin public nerambursabil de 1.500 euro/an/ferma de semi-subzistență. În situația în care, după 3 ani, se constată neîndeplinirea criteriilor mi-nime de acordare a sprijinului, se suspendă plata pentru următorii 2 ani, dar nu se vor returna sumele primite. Ferma de semi-subzistență este considerată o exploatație agricolă a cărei mărime se încadrează între 2 și 8 UDE și a cărei producție este utilizată cu precădere pentru autoconsum. UDE este o unitate de dimensiune economică, prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploatații agricole, va-loarea calculată fiind de 1.200 euro.
Aproape o treime din proiectele depuse la ultima sesiune au fost realizate de specialiștii Camerei Agricole. Proiectele au fost rea-lizate gratuit pentru țărani după ce Consiliul Județean a anulat tariful unic de 100 lei, perceput pentru realizarea de proiecte pe măsura 141 „Sprijin pentru fermele de semi – subzistență”. Proiectele pentru măsura 141 au acoperit toate domeniile, respectiv viticultură, creșterea animalelor, cultura mare, pomicultură.
Oficialii Camerei Agricole au arătat că numărul proiectelor putea să fie și mai mare însă condițiile suplimentare impuse la începutul sesiunii au fost prea restrictive. „Camera Agricolă Vrancea a dovedit că se află alături de fermieri și nu face decât să sprijine agricultura județului”, a afirmat directorul Camerei Agricole, Gabriel Necula, precizând că au început deja pregătirile pentru depunerea proiectelor pentru măsura 112, „Instalarea tinerilor fermieri”. Aceste proiecte se depun până la sfârșitul acestei luni, tinerii fermieri fiind așteptați cu documentațiile la sediul Camerei Agricole. 
Prin măsura 112, tinerii agricultori pot primi până la 25 de mii de euro. Pentru fiecare măsură, agricultorii trebuie să îndeplinească toate criteriile impuse de Uniunea Europeană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?