Oamenii de afaceri din Vrancea cer reducerea fiscalități și plata datoriilor statului către mediul privat. Președintele Patronatului IMM-rilor din Vrancea, Ion Roman, a afirmat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă că guvernul nu a sprijinit mediul de afaceri, problemele firmelor fiind din ce în ce mai grave în ultimii ani.
„Guvernul nu a catadicsit să ne sprijine cu nimic”, a afirmat Ion Roman. Conform unei analize realizate în cadrul IMM-urilor, jumătate dintre firme abia supraviețuiesc iar alte 25% au probleme grave. Doar un sfert dintre patronii români au declarat că afacerile merg mai bine decât în anul trecut.
Cele mai mare probleme sunt provocate firmelor de taxele și impozitele mari din România, din care doar TVA-ul este de 24%. „Dorim ca Guvernul să reducă taxele și impozitele, să plătească datoriile către firme”, a afirmat președintele Patronatului IMM-urilor, Ion Roman, precizând că o altă doleanță a firmelor este simplificarea procedurilor și declarațiilor care trebuie depuse la finanțe. „Vrem majorarea la 50 mii euro a pragului pentru TVA. Nu avem timp pentru hârțogăraie”, a precizat Roman.
Divori Prest, cea mai mare rată de profit
Societatea Metale Internațional a avut un profit brut de peste 16,3 milioane lei în 2010, cel mai mare dintre toți agenții economici vrînceni. Pe locul al doilea la profitul obținut anul trecut se află Pandora, cu 6,5 milioane lei și Costinterfin Slobozia Ciorăști, cu 6,2 milioane lei.
Cea mai mare rată de profit o are firma de consultanță Divori Prest, care a avut un profit de 2,8 milioane lei la o cifră de afaceri de 5,1 milioane lei, adică peste 50%. De remarcat că firma Trust LF Trade, cu un profit de 3,9 milioane lei, se află pe primul loc la nivel național în clasamentul IMM – 2010 întocmit pe ramură de activitate.
Clasamentul performanțelor economice ale firmelor vrîncene a fost prezentat, ieri, de conducerea Patronatului IMM-urilor din Vrancea, ca o avanpremieră la festivitatea de premieră ce va avea loc pe 4 noiembrie la Palatul Parlamentului de la București.
Patronatul IMM-urilor Vrancea va oferi și câteva premii speciale întreprinzătorilor din județ. Premii speciale vor primi managerul de la Zanfir SNC, Lilieana Zanfir, dar și patronul Daniel Dîrdală, de la Åcoala de Åoferi Autodan.
Topul firmelor la nivel județean
Microîntreprinderi : 1.Divori Prest; 2. Canton Distribution Focșani; 3. Agrofert.
Întreprinderi mici : 1. Consinterfin ; 2. Valsi Focșani; 3. Remat Focșani.
Întreprinderi mijlocii : 1. Metale International Focșani; 2. Trust LF Trade/Auto Sima Beyer ; 3. Senator/Speidel Românie.
Întreprinderi mari : 1. Pandora Prod; 2. Roșca Conf; 3. Vincon.
Firme nou înființate : 1. CUP Salubritate ; 2. Premium Construction; 3. Distagro.