Fiscul vrâncean a înregistrat încasări mai mici la bugetul de stat în luna noiembrie față de programul de încasări stabilit de Ministerul Finanțelor Publice. Programul de venituri bugetare a fost realizat în proporție de 84,66%. Cele mai mari încasări au fost la impozitul pe venit, respectiv 8,4 milioane lei și TVA cu 4,7 milioane lei. Încasări mai mari au fost și la bugetele de asigurări sociale. Astfel, la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate au fost realizate încasări de 8,5 milioane lei, mai mult cu 11,3% față de programul stabilit.