Mai mulți crescători de bovine din Vrancea riscă să piardă subvențiile pe cap de animal din cauza datoriilor la bugetul de stat sau la cel local, pe care le aveau la data depunerii cererii, avertizează Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Vrancea. Conducerea APIA spune că este vorba despre fermierii care au depus cereri aferente anului 2010.
Pe liste se află nu mai puțin de 4.600 de fermieri, iar o estimare neoficială spune că circa jumătate dintre aceștia ar putea pierde banii acordați pentru animale. Verificarea cererilor depuse de fermieri a fost impusă în urma unui control al Curții de Conturi. „Au fost trimise solicitări către primării și Direcția de Finanțe privind persoanele care înregistrează datorii la bugetului statului și la bugetul local”, a afirmat directorul APIA, Octavian Vieru. Reprezentanții primăriilor trebuie să răspundă dacă la data depunerii cererilor, așa cum este precizat în adresă, fermierii aveau obligații restante către bugetele locale.
Până anul trecut, inclusiv, dovada că fermierul nu are, la data depunerii cererii de plată, datorii la bugetul de stat și la cel al localității era făcută doar printr-o declarație pe proprie răspundere, depusă împreună cu cererea de sprijin. Această condiție a fost, însă, eliminată în 2011, atât pentru crescătorii de bovine cât și pentru cei de ovine și caprine.
Reamintim că nu mai puțin de 438 de fermieri din Vrancea au pierdut subvențiile pentru animale din cauza problemelor cu declararea restanțelor la bugetele locale, după ce un control al Curții de Conturi la APIA a constatat că oamenii aveau datorii la bugetele localităților atunci când au depus cererile pentru subvenție. Încurcătura a fost produsă de guvernanții de la București, care s-au încurcat în definiții și termeni economici, în cursul anului trecut.
În 2010, oficialii de la Ministerul Agriculturii au anunțat că termenul datorii restante se referă la datoriile existente la 31 decembrie 2009. În aceste condiții, fermierii au fost de bună credință, consi-derând că nu au de plată decât taxele și impozitele curente. Ori, în 2011, la verificările efectuate la APIA, inspectorii de la Curtea de Conturi au arătat că anul fiscal pentru bugetele locale se încheie la 30 septembrie. Toți cei care plătesc taxe și impozite după 1 octombrie sunt considerați restanțieri și plătesc pena-lizări. În aceste condiții, Curtea de Conturi a dispus suspendarea plății subvențiilor și chiar recuperarea sumelor achitate.
APIA a contestat raportul Curții de Conturi însă magistrații Curții de Apel Galați au respins sesizarea.