Finanțiștii se vor instrui, săptămâna aceasta, în sisteme de control intern în administrația publică locală. La centrul zonal Focșani al Åcolii de Finanțe Publice și Vamă va avea loc, în 4-5 iulie, cursul cu tema „Evaluarea stadiului de implementare a sistemelor de control intern/managerial în administrația publică locală”.
Potrivit Direcției Generale a Finanțelor Publice, la curs vor participa auditori interni de la nivelul instituției și de la ordonatorii principali de credite implicați în derularea misiunii de audit intern în interes național cu implicații multisectoriale din județele Bacău, Buzău, Brăila, Covasna, Harghita, Galați, Tulcea și Vrancea. „În cadrul seminarului vor fi abordate și dezbătute următoarele: obiectivele cadru ale mi-siunii de audit intersectoriale, prezentarea componentelor sistemului de control intern/managerial prevăzut de OMFP nr. 946/2005 privind Codul controlului intern, prezentarea și discutarea cerințelor standardelor de control intern/managerial și modul de implementare al acestora, prezentarea etapelor metodologiei de eva-luare a sistemului de control intern/managerial, modul de obținere a probelor de audit, structura și modul de elaborare a rapoartelor de audit public intern”, se arată în comunicatul DGFP.