Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ŞEFII DE LA SILVIC, acuzaţi că au cerut MITĂ de zeci de mii de euro


   Omul de afaceri Marcel Cosor îi acuză pe Alexandru Lefter, șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Vrancea și pe directorul general demisionar al Direcției Silvice Focșani, Petrică Tudosă, că i-ar fi cerut zeci de mii de euro șpagă pentru a semna documentele necesare pentru repunerea în posesie cu câteva sute de hectare de pădure. De-a lungul timpului au existat tot felul de acuzații privind diversele sume de bani pe care le-ar fi solicitat și primit cei doi șefi de instituții din domeniul silvic, dar nimeni nu a făcut acuzații în mod direct. În 2011, primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, l-a acuzat pe Lefter că primește numai de la cei care exploatează ilegal masă lemnoasă din pădurile proprietarilor de păduri de la Fitionești, câte 10 mii de euro, săptămânal.

   Omul de afaceri Marcel Cosor îi acuză pe Alexandru Lefter, șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Vrancea și pe directorul general demisionar al Direcției Silvice Focșani, Petrică Tudosă, că i-ar fi cerut câte 50 de mii de euro pentru a semna documentele necesare pentru repunerea în posesie cu câteva sute de hectare de pădure. Acuzația este una extrem de gravă la adresa celor doi. Cosor este procuratorul mai multor urmași ai unor familii boierești care au solicitat redobândirea unor terenuri și păduri confiscate de regimul comunist. Omul de afaceri susține că sumele uriașe cerute de cei doi pentru a pune la dispoziție suprafețe de păduri solicitate de foștii proprietari, sunt de ordinul zecilor de mii de euro, „dacă nu chiar sute de mii de euro”. „În nenumărate rânduri am solicitat Direcției Silvice Focșani să-mi pună la dispoziție suprafețele de pădure validate conform hotărârilor judecătorești irevocabile. Cei de la Direcția Silvică au refuzat sistematic să facă acest lucru spunând că cel care poate pune la dispoziție aceste terenuri este numai directorul Petrică Tudosă, dar că va face acest lucru numai dacă îi dau ceva cașcaval. Este vorba de bani, probabil în jur de o sută de mii de euro. Mi-a spus prin intermediul unor interpuși că numai dacă dau cașcaval iau pădurea”, a susținut Cosor. Acesta a afirmat că pentru că nu a fost de acord să dea șpagă, Direcția Silvică a început „devastarea pădurilor statului ce urmau a fi retrocedate”. „S-au făcut marcări succesive și în loc de 100 de metri cubi au marcat 3-4000 de metri cubi în aceeași suprafață”, a susținut Cosor.
   Acesta l-a acuzat în mod direct și pe directorul ITRSV, Alexandru Lefter, că i-ar fi cerut șpagă de zeci de mii de euro pentru a fi de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor păduri solicitate de foștii proprietari și pe care acesta îi reprezintă în calitate de procurator. „Åži directorul ITRSV Alexandru Lefter mi-a cerut șpagă. Lefter mi-a spus că dacă dau  ceva cașcaval este de acord cu mine, dacă nu, nu. La ei (ITRSV-n.r.) se lucrează pe șpăgi de zeci de mii de euro, sute de mii de euro. Așa și-au făcut averi incomensurabile, care nu pot fi justificate dintr-un salariu de 10-20 de milioane lei vechi lunar. Lefter de la ITRSV vrea doar sume de la 50 de mii de euro în sus, iar Tudosă joacă de la o sută de mii de euro în sus”, a mai spus afaceristul Marcel Cosor.
   Potrivit legislației române, șefii ITRSV și Direcției Silvice fac parte din Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, punerea în posesie a proprietarilor, modul și modelul de dobândire. În componența comisiei formate la nivel județean se află șeful de la ITRSV, Alexandru Lefter și directorul Direcției Silvice, Petrică Tudosă. Acestora li se adaugă alți șefi de instituții deconcentrate, precum Costică Neață, de la Direcția Agricolă, Ionel Partene – ANIF Vrancea, Daniel Bunghez – ADS Vrancea.

Lefter îl trimite pe Cosor la DNA

   Åžeful ITRSV a negat acuzațiile aduse de procuratorul Marcel Cosor și i-a cerut acestuia să meargă la instituțiile statului. Potrivit lui Alexandru Lefter, nu au existat discuții referitoare la punerea în posesie deoarece instituția pe care o conduce nu are atribuții în acest sens. „Nu am avut niciun fel de discuții cu domnul procurator Marcel Cosor. Dacă spune de interpuși, atunci să îi numească. ITRSV nu se ocupă cu punerea în posesie, sunt alte instituții. Dacă reclamă ceva, să se ducă la instituțiile abilitate, să nu discute doar cu presa”, a spus inspectorul șef Alexandru Lefter. Acesta a arătat că ultimele discuții cu Marcel Cosor au fost în legătură cu o suprafață de pădure din zona Cîmpuri unde, zilele trecute, a avut loc un control al inspectorilor ITRSV. Acolo, pe o suprafață de circa 400 hectare de pădure, s-au constatat tăieri ilegale de circa 30 metri cubi. O cantitate mică, după cum a declarat inspectorul șef Alexandru Lefter, precizând că procuratorul a fost de acord cu concluziile raportului întocmit de ITRSV și nu au fost divergențe pe marginea acestui control și a celor constatate. 
   Reporterii de la Monitorul de Vrancea au încercat să discute și cu directorul demisionar al Direcției Silvice, Petrică Tudosă, însă acesta nu a răspuns la apelurile repetate pe telefonul mobil de serviciu. 

Åžeful ITRSV, acuzat că ia „șpăgi de cel puțin 100 de mii de euro”

   De-a lungul timpului au existat tot felul de acuzații privind diversele sume de bani pe care le-ar fi solicitat și primit cei doi șefi de instituții din domeniul silvic, dar nimeni nu a făcut acuzații în mod direct.
   În 2011, primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, l-a acuzat pe Lefter că primește numai de la cei care exploatează ilegal masă lemnoasă din pădurile proprietarilor de păduri de la Fitionești, câte 10 mii de euro, săptămânal.  „Åžeful ITRSV, Alexandru Lefter blochează funcționarea Ocolului Silvic Fitionești deoarece, din acel moment, ar pierde 10 mii de euro șpagă pe care în prezent o primește de la firmele care exploatează ilegal masă lemnoasă din pădurile proprietarilor de păduri de la Fitionești, așa cum comentează oamenii”, a acuzat Iordache Cazacu.
   Primarul din Fitionești a afirmat că Alexandru Lefter ar primi lunar „șpăgi de cel puțin 100 de mii de euro”, acesta fiind și motivul pentru care „ține cu dinții ca să controleze tot ce mișcă în pădurile vrâncene”. „Alexandru Lefter ia șpăgi, lunar, de cel puțin 100 de mii de euro de la cei care exploatează masă lemnoasă din pădurile din județ. Acesta este motivul pentru care Lefter ține cu dinții ca să controleze tot ce mișcă în pădurile vrâncene. Åžpaga este singurul interes pe care șeful ITRSV îl are”, a mai acuzat primarul din Fitionești, Iordache Cazacu. Contactat de reporterii de la Monitorul de Vrancea, Alexandru Lefter spunea la acea dată despre acuzațiile referitoare la mită că „cine le ia, răspunde pentru ce face”.

Lefter, milionar din combinații cu păduri

   Jurnalul Național scrie că Alexandru Lefter, șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Focșani, a fost găsit responsabil pentru devalizarea pădurilor din județul nostru. Jurnalul Național scrie că, în iunie 2010, pedeliștii, în frunte cu deputatul Alin Trășculescu, au reușit să îl numească pe Alexandru Lefter în funcția de șef al ITRSV. Miza acestei funcții este enormă, pentru că ITRSV Focșani controlează pădurile și vânatul de pe raza a șase județe: Brăila, Buzău, Galați, Tulcea, Vaslui și Vrancea.
   Potrivit Jurnalului Național, „controversatul silvicultor” Alexandru Lefter este cunoscut ca un mare „combinator” de păduri. „Învârtelile” cu păduri l-au transformat pe Lefter într-un prosper milionar.
Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, Alexandru Lefter a fost găsit responsabil pentru devalizarea pădurilor din Vrancea. Practic, inspectorii au constatat că au fost rase zeci de hectare de pădure, a căror valoare a fost estimată la aproximativ 22 de milioane de euro. Pentru acest dezastru nu a plătit nimeni.
   Potrivit declarației de avere depusă în ianuarie 2011, Alexandru Lefter deține, împreună cu soția sa, Florentina Lefter, mai multe hectare de teren achiziționate în anul 2007 și un depozit bancar în valoare de 11 mii de euro. Se pare că Lefter a uitat să menționeze în declarația de avere o importantă sumă de bani obținută în urma unor tranzacții cu păduri.
   La începutul anului 2007, Florentina Lefter, împreună cu mai mulți oameni de afaceri din branșă, a pus mâna pe 1.234 ha de pădure de la Nicolae Mihai Diamandescu și Teresa Olga Maria. După numai o lună de zile, toată această suprafață de pădure a fost vândută firmei Scolopax SRL, din Brașov, cu 11 milioane de lei noi. În urma acestei tranzacții, Florentinei Lefter i-a revenit suma de 1.315.800 lei noi. Banii nu s-au regăsit în declarația de avere a soțului. Dar Florentina Lefter împreună cu diverși afaceriști a continuat să achiziționeze terenuri peste terenuri, printre care și 50 hectare de livadă defrișată, situată în extravilanul municipiului Focșani, cumpărată de la moștenitorii Ioanei Tarnowski, născută Ghica-Cantacuzino, și de la Irene Ghica Cantacuzino. Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul Fundaței Soros România, în cadrul programului Jurnalism de investigație în slujba interesului public. Unul dintre subordonații lui Alexandru Lefter, inginerul ITRSV George Răduță, a fost arestat în luna noiembrie a anului trecut, alături de Florin Iuga, afaceristul din Reghiu acuzat că a tăiat ilegal 699 de arbori nemarcați, aducând astfel un prejudiciu de 585.442 de lei.

Dosarele penale l-au făcut pe Tudosă să demisioneze

   Petrică Tudosă, directorul Direcției Silvice Vrancea, și-a dat demisia din funcție, ca urmare a faptului că este urmărit penal într-un dosar instrumentat de procurori și s-a recurs la această variantă pentru a se evita un alt scandal.
   Petrică Tudosă a fost implicat în mai multe dosare în ultimii ani. Astfel, într-unul din dosare. Petrică Tudosă împreună cu afaceriștii Dorel Dumitrașcu și Vasile Bogdan a fost acuzat de infracțiuni de corupție. În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se arată că în perioada aprilie-iunie 2009, Tudosă ar fi promis și oferit fostului procuror general al Curții de Apel Galați anumite foloase materiale. În schimb, acesta i-ar fi promis că va interveni pe lângă funcționari, pentru menținerea sa în funcția de director coordonator sau adjunct la Direcția Silvică Vrancea. De asemenea, anul trecut, Petrică Tudosă a fost sancționat cu diminuarea salariului după ce un control al inspectorilor Romsilva a găsit nereguli la Ocolul Silvic Soveja. Inspectorii silvicultori au constatat tăieri de lemn mai mari decât volumul de masă aprobat pentru partizi însă dimensiunea exactă a tăierilor ilegale a fost stabilită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Ulterior, au fost trimiși în judecată patru pădurari, pentru un prejudiciu de peste 300 mii lei.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?