Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Primăriile primesc bani pentru a deconta facturile restante către firme


   Firmele care nu și-au primit banii pentru lucrările executate primărilor, vor primi o gură de oxigen, după ce autoritățile locale vrâncene au primit 9,6 milioane lei la rectificarea bugetară efectuată de Guvernul Ponta. Banii urmează a fi folosiți pentru achitarea datoriilor către firmele la care primăriile înregistrează facturi restante. Etapa următoare prevede ca, până la 10 septembrie, primăriile să trimită la Direcția de Finanțe o „Cerere privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012”. În termen de trei zile de la primirea acestora, finanțiștii vor repartiza sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012.
 

   Primăriilor vrâncene le-au fost repartizate 9,6 milioane lei la rectificarea bugetară efectuată de Guvernul Ponta. Banii urmează a fi folosiți pentru achitarea datoriilor către firmele la care primăriile înregistrează facturi restante și, ulterior, pentru plata impozitelor și contribuțiilor acestora la bugetul de stat. Fondurile provin din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul 2012.
   Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice au precizat că sumele alocate localităților vor fi utilizate exclusiv pentru achitarea obligațiilor fiscale restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale operatorilor economici care au prestat servicii sau au realizat lucrări de investiții pentru primării. În această categorie se află inclusiv producătorul de energie termică, ENET Focșani, dar și alți operatori economici care prestează un serviciu public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat.
   De asemenea, pot fi achitate obligațiile fiscale restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale operatorilor economici care au de încasat sume restante inclusiv de la companiile care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat. „Nu se pot solicita sume defalcate din TVA pentru eventualele arierate ale unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice finanțate integral din bugetele locale, din subordinea acestora, aferente unor programe sau altor obligații de plată”, precizează conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice.

Cererile se depun până la 10 septembrie

   Pentru a determina sumele care trebuie repartizate localităților, până pe 10 septembrie, primăriile să trimită la Direcția de Finanțe o „Cerere privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012”. În termen de trei zile de la primirea acestora, finanțiștii vor repartiza sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012.
   Cererea trebuie să fie însoțită de certificatele de atestare fiscală aferente operatorilor economici pentru care se solicită stingerea obligațiilor fiscale emise de organele fiscale competente, de situația obligațiilor de plată către operatorii economici furnizori de bunuri, servicii și lucrări, incusiv operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat.

Termen scurt pentru repartizarea banilor

   La depunerea cererilor, primăriile trebuie să prezinte acordurile încheiate cu firmele la care au datorii pentru stingerea obligațiilor fiscale restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală.   
   „Certificatele de atestare fiscală ale operatorilor economici se solicită organelor fiscale de către unitățile administrativ-teritoriale, se eliberează în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la primirea solicitării fără a fi percepute taxe de eliberare, pe baza datelor existente în evidența pe plătitor a organului fiscal competent. Certificatele de atestare fiscală vor cuprinde creanțele fiscale restante, exigibile existente în sold la data solicitării. Sumele destinate achitării obligațiilor de plată care fac obiectul cererilor scrise nu pot fi mai mari decât obligațiile de plată și obligațiile fiscale restante pentru stingerea cărora acestea se utilizează, rezultate din certificatele de atestare fiscală. Cererile scrise primite de unitățile administrativ-teritoriale se analizează de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea care va repartiza sumele în termen de 3 zile lucrătoare de la primire în ordinea înregistrării acestora”, precizează conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice.
   În cazul cererilor care au fost avizate de Fisc, sumele vor fi repartizate în  ordinea înregistrării lor, cu condiția încadrării în sumele aprobate. Dacă nu mai există sume de repartizat la nivelul sumei pentru care s-a întocmit cererea, se vor aloca sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, la nivelul sumei de repartizat disponibile.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?