Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Salariul mediu brut în Vrancea se menţine peste 1.500 lei


   Salariul mediu brut din Vrancea continuă să crească de la o lună la alta, arată datele prezentate de Direcția Județeană de Statistică. După ce în iunie a depășit pragul de 1.500 lei pentru prima oară în ultimii ani, salariul mediu brut s-a menținut la 1.513 lei în luna iulie. Totuși, salariile din Vrancea rămân în continuare mai mici decât media națională, lucru care ar trebui să le dea de gândit patronilor care se plâng că vrâncenii nu vor să lucreze și preferă să plece în alte județe. „Câștigul salarial mediu brut  în luna iulie 2012 în județul Vrancea a fost de 1.513 lei cu 0,2% mai mare ca în luna iunie 2012. Câștigul salarial mediu net realizat în luna iulie 2012 în județul Vrancea a fost de 1107 lei/salariat,cu 0,1% mai mare decât în luna anterioară. În luna iulie 2012 câștigul salarial mediu net din județul Vrancea a fost cu 28,9% mai mic față de cel înregistrat pe total țară”, se arată în buletinul statistic.
   În același timp, în luna iulie rata inflației a fost de 0,59%, mai mare fațã de luna iunie 2012. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate la fructe proaspete (+3,11%), iar în cadrul grupei „mărfuri nealimentare” cea mai mare creștere s-a înregistrat la „energie electrică”, cu un plus de 5,3%.
   Tot pentru luna iulie, rata șomajului a fost de 4,9%, cu 0,1% mai mult decât media înregistrată la nivel național. Numărul total de șomeri înregistrat a fost de 7.546 persoane. „Rata șomajului pentru femei a fost mai mică decât cea înregistrată pentru bărbați (4,4% pentru femei față de 5,4% pentru bărbați). Ponderea șomerilor în populația stabilă în vârstă de 18-62 ani era de 3,1% (3,1% pe total țară)”, precizează statisticienii.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?