Dumitru Dilă a susținut examenul pentru funcția de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vrancea, examen pe care l-a promovat. Concursul a avut două etape: proba scrisă, care a fost susținută vinerea trecută și interviul, care a fost susținut ieri, la Galați. „Sunt hotărât să refac imaginea instituției, care a fost stricată foarte mult în ultimul an și jumătate, de când la conducerea ei a fost numită politic o persoană amatoare de a fi șefă cu orice preț. Îmi cunosc foarte bine atribuțiile de comisar șef adjunct și mă voi sprijini pe colectivul cu care colaborez și care este foarte bun din punct de vedere profesional”, a spus Dumitru Dilă. De menționat că Dilă a fost singurul candidat.