Datoriile fermierilor către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor fi compensate cu subvențiile pentru campania agricolă 2012. În Vrancea sunt câteva mii de fermieri care pentru că nu au completat corect cererile de subvenții în anii trecuți sau nu au respectat condițiile impuse de legislația europeană, trebuie să dea înapoi banii la care nu aveau dreptul. Sumele de plată pornesc de la câteva sute de lei și ajung chiar și la zeci de mii de lei. În urma controalelor, la nivelul județului au fost găsiți 6.220 de datornici, cu o valoare totală de 9,6 milioane lei. Ulterior, o parte dintre datornici au achitat parțial sau total debitele, iar până la începutul lunii decembrie erau recuperate 5,4 milioane lei, suma restantă fiind de 4,1 milioane lei.
Oficialii APIA au arătat că fermierii primesc acasă deciziile de plată, în care sunt precizate sumele care sunt compensate în contul datoriilor. Dacă fermierul mai are un rest de plată, atunci are la dispoziție două variante: fie să achite direct la APIA suma restantă, fie să aștepte până la următoarea plată a subvențiilor. Însă, în al doilea caz, trebuie să plătească penalizările prevăzute de lege pentru fiecare zi de întârziere. În oricare caz, fermierii nu scapă de plata banilor și există chiar riscul să fie executați silit de inspectorii fiscului pentru aceste sume.
Cele mai multe probleme sunt în zona de munte, unde majoritatea beneficiarilor de subvenții europene nu au cărți funciare pentru terenurile pe care le lucrează și au primit bani suplimentari, angajându-se că respecte condițiile impuse de pachetul de agromediu. Este vorba în special de cei care dețineau suprafețe de fânețe sau pășuni. Aceștia trebuiau să efectueze anumite lucrări de întreținere a pășunilor, să elimine vegetația forestieră. Însă mulți fermieri nu au dat foarte mare atenție acestor condiții și, în urma controalelor efectuate de APIA, au fost impuse sancțiuni beneficiarilor subvențiilor europene. Majoritatea cazurilor au fost depistate după efectuarea controlului prin teledetecție, respectiv după ce au fost filmate culturile agricole.
Această metodă are ca scop verificarea culturilor agricole pentru care primesc bani fermierii, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile de agromediu pentru care primeau sume suplimentare de la Uniunea Europeană. Principiul este simplu, UE dă bani fermierului strict pentru anumite lucrări, respectiv cultivarea unei suprafețe agricole sau menținerea unei pășuni, și îi cere acestuia să respecte câteva condiții, iar ulterior verifică dacă acestea au fost respectate. Prin teledetecție, suprafețele filmate sunt suprapuse pe hărți și, acolo unde există diferențe față de informațiile trecute în cererile pentru subvenții, încep automat procedurile pentru sancționarea fermierilor. Acțiunea este derulată prin firma Gauss, autorizată să efectueze teledetecția pentru APIA.