Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Opt mii de vrânceni vor modificarea Legii Dialogului Social


   Peste 8 mii de vrânceni au semnat pentru modificarea actualei Legi a Dialogului Social, o inițiativă lansată de Blocul Național Sindical. Liderul BNS din Vrancea, Dumitru Adam, a declarat la ședința Comisiei de Dialog Social de ieri, organizată la Prefectură, că este o inițiativă prin care se dorește modificarea legislației după ce ordonanța de urgență pregătită de Guvern în 2012 nu a fost agreată de Comisia Europeană. „Este nevoie urgentă de modificarea acestei legi. Acum noi nu mai avem un contract colectiv de muncă”, a afirmat liderul Sindicatului Liber din Învățământ, Tudor Emil. Sindicaliștii au arătat că, prin Legea Dialogului Social, a fost desființat contractul colectiv de muncă la nivel național și înlocuit de contractele la nivel de sector de activitate. Însă nici până acum nu au fost stabilite aceste sectoare, situație în care nu pot fi încheiate aceste contracte de muncă. Printre alte aberații ale acestei legi adoptate prin asumarea răspunderii de către fostul guvern pedelist condus de Emil Boc se află restrângerea drepturilor la asociere sindicală. 
   Însă unele propuneri de modificare a Legii Dialogului Social nu au fost acceptate de reprezentanții patronatelor. Ion Roman, președintele Patronatului IMM-urilor vrâncene, a declarat că nu poate fi de acord cu propunerea prin care sindicatului să i se asigure un sediu de către angajator sau cu cea prin care liderul de sindicat nu poate fi disponibilizat cel puțin doi ani de zile după ce și-a pierdut această calitate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?