Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Consiliul de Administraţie al ENET, constituit la începutul lunii iunie


   Noul Consiliu de Administrație (CA) al SC ENET SA va fi desemnat la începutul lunii iunie. Persoanele care doresc să facă parte din CA al ENET își pot depune dosarele de candidatură până pe 31 mai. Timp de câteva zile dosarele vor fi analizate, numele persoanelor selectate fiind făcute apoi publice. 
   Firma care se ocupă de recrutarea membrilor CA, respectiv SC Success HR Expert SRL, a anunțat ieri că recrutează pentru SC ENET SA Focșani membrii Consiliului de Administrație (5 persoane), conform prevederilor OG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Înscrierile pentru funcția de membru în CA se fac pe bază de dosar, depus la sediul firmei din București. Dosarul de înscriere trebuie să conțină: CV în limba română, copii acte studii, inclusiv certificări, scrisori de recomandare, copie act de identitate, certificat de cazier judiciar, adeverință medicală. „Cerințele pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație: studii superioare tehnice, economice, excepțional juridice, cursuri de management absolvite constituie un avantaj, minim 5 ani experiență în funcții de conducere, inclusiv ca membru în Consiliul de Administrație, cunoașterea limbii engleze, cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională (inclusiv limba rusă) constituie un avantaj”, se arată în anunțul publicat ieri de firma de recrutare. De asemenea, sunt relevante experiența profesională în instituții publice, rezultatele și performanțele în activitatea profesională, proiectele, titlurile, colaborările, aptitudinile comunicaționale și de organizare. Cea mai importantă atribuție a Consiliului de Administrație este numirea directorului general. De asemenea, angajează și concediază personalul, stabilește drepturile și obligațiile acestuia. 
   Remunerarea unui membru al CA se face în limita a 20% din indemnizația directorului general. Salariul directorului general al ENET, în anul 2012, era de 37.800 lei anual, adică 3.150 lei pe lună. 

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?