Guvernul va renunța la procesul cu cele câteva sute de fermieri vrânceni pentru subvențiile la bovine din 2010. Un proiect de act normativ al Ministerului Agriculturii va reglementa situația acestor subvenții pentru acei fermieri care au avut și datorii la bugetele locale sau de stat atunci când au solicitat sprijinul financiar european pentru animalele din gospodării. Ordonanța de urgență pregătită de guvern prevede că, la acordarea subvențiilor pentru animale, nu se va mai ține cont de declarațiile pe proprie răspundere referitoare la datoriile către bugetul de stat sau cel local. De asemenea, în cazul crescătorilor de animale de la care au fost recuperate subvențiile, acești bani vor fi restituiți printr-o procedură care urmează să fie pusă la punct în următoarea lună. Este vorba de aproape 27 milioane lei.
„Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând primele prevăzute la art.1 pe care beneficiarii trebuie să le restituie ca urmare a verificărilor efectuate de către centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și/sau a municipiului București dispuse prin deciziile emise de camerele de conturi județene și a municipiului București în cadrul misiunii „Auditul performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 2007 – 2010”, se arată în proiectul ordonanței de urgență.
Decizia Guvernului pune punct harababurii instalate în 2010 în ceea ce privește subvențiile pentru bovine. Miniștrii pedeliști de atunci au pus o condiție considerată nelegală din punct de vedere al legislației europene prin care acordarea subvențiilor era condiționată de plata tuturor taxelor și impozitelor la bugetul local sau de stat. După trei ani, la solicitarea crescătorilor din România, Comisia Europeană a anunțat că statul român poate avea o procedură internă prin care să rețină din drepturile financiare publice pe care agricultorul le primește ca și compensații pentru anumite datorii, însă nu poate împiedica producătorul respectiv să primească niște drepturi pe care le are prin legislația europeană.
Proces la Tribunalul Vrancea
La nivelul județului nostru este pe rolul Tribunalului Vrancea un proces prin care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se judecă cu Camera de Conturi în această speță, fiind aproape cinci sute de crescători de animale cu restanțe la bugetele locale și la cel de stat în 2010. La începutul anului, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea și au casat sentința Curții de Apel Galați. Pe lista celor care ar trebui să restituie banii se află simpli crescători de animale, dar și câteva ferme mari din județ, care aveau datorii la bugetul de stat atunci când au cerut banii europeni acordați pentru creșterea animalelor.
Sumele de restituit sunt cuprinse între 1.230 lei și câteva zeci de mii de lei. Mai grav este că, dacă nu apar modificări la legislația actuală, acești crescători de animale vor avea interdicție și nu vor mai primi niciun leu subvenție pentru bovine până în 2014, dacă se consideră că nu au respectat legea. Măsura de restituire a fost dispusă de inspectorii Curții de Conturi la controlul din 2011. Este vorba despre crescătorii de animale care au depus cereri aferente anului 2010 și care, în urma verificărilor la Finanțe și primării, erau înregistrați cu restanțe în luna octombrie, perioada depunerii cererii.
Crescătorii de vaci au protestat din 2011
În urmă cu doi ani, circa 40 de crescători de animale din Suraia au protestat în fața Camerei de Conturi Vrancea față de decizia prin care trebuiau să restituie sumele primite pentru animalele din gospodării. Oamenii arătau că au pierdut câte 410 lei pentru fiecare animal din gospodărie după un control al Camerei de Conturi la APIA. Maricel Nica din Suraia spunea atunci că a pierdut 2.400 de lei pentru cele șase vaci înregistrate la APIA „Am discutat cu directorul Curții de Conturi și ne-a spus că nu este nimic de făcut. Legea spune că nu trebuia să avem datorii la bugetul local la data depunerii cererii. Așa ceva nu este corect pentru că anul financiar se încheie la 31 decembrie, iar eu am hârtie că am plătit toate taxele și impozitele în termenul legal. Cu siguranță vom merge în instanță pentru a primi banii la care avem dreptul”, a afirmat Maricel Nica, din Suraia.