Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Apostoleanu i-a luat lui Cosor pădurea de la Boloteşti


   Tăierile de arbori din pădurile de la Bolotești vor fi verificate, de astăzi, de o echipă de control formată din reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare și ofițeri de poliție. Controlul vizează cele 470 hectare de pădure pe care le exploata procuratorul Marcel Cosor și a fost solicitat de reprezentanții proprietarului, Tatiana Apostoleanu, moștenitorul familiei cu același nume. Aceștia vor să afle care este volumul de masă lemnoasă care a fost exploatat în ultimii ani, dar și dacă au fost efectuate tăieri ilegale, respectiv dacă a fost depășită cota prevăzută în autorizații. „Am cerut efectuarea unui control de fond la pădurea de la Bolotești pentru a vedea ce s-a tăiat în ultimii ani, care a fost volumul de masă lemnoasă, ce s-a tăiat fără autorizație”, a afirmat avocatul Mirela Luca, reprezentantul Tatianei Cecilia Apostoleanu în acest dosar.
    Practic, Tatiana Apostoleanu îl lasă pe Marcel Cosor fără niciun drept asupra celor 470 hectare de pădure, iar acest lucru a fost notificat și celor de la ITRSV. Å¢inând cont că este un conflict între cele două părți, conducerea ITRSV spune că pentru verificări vor solicita și sprijinul Poliției. „Împreună cu poliția vor fi făcute verificări la suprafața de pădure, vom vedea dacă a fost respectată autorizația”, a explicat inspectorul șef al ITRSV, Alexandru Lefter.
    Pădurea de la Bolotești a fost administrată de Marcel Cosor în baza unui contract de uzufruct încheiat cu Tatiana Cecilia Apostoleanu, proprietarul terenului. În acest contract a fost stipulată o clauză prin care Cosor ar fi trebuit să plătească 25% din volumul de masă lemnoasă pe care îl exploata în pădurea de la Bolotești. Contractul a fost însă desființat de Apostoleanu deoarece nu ar fi fost respectată clauza respectivă. Avocatul Tatianei Cecilia Apostoleanu a declarat că au fost respectate procedurile, iar Marcel Cosor a fost notificat, „pus în întârziere că nu a respectat obligațiile contractuale”. Deoarece nu a răspuns notificărilor, s-a procedat la desființarea contractului, iar avocatul spune că dacă este nemulțumit, „domnul Cosor se poate adresa instanței”.
    Monitorul de Vrancea a încercat să stea de vorbă și cu Marcel Cosor însă acesta nu a dorit să comenteze situația. „Nu are treabă presa cu contractele mele”, a declarat Cosor înainte de a închide telefonul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?