Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798
Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798

APIA verifică fermierii care cer subvenţii europene


   Fermierii vrânceni sunt verificați la suprafețele declarate la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru subvențiile europene. Funcționarii de la APIA efectuează în aceste zile controlul la fața locului pentru verificarea suprafețelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2013. 
   Conducerea APIA a arătat că, „în cazul în care solicitantul refuză sau restricționează accesul în exploatație a reprezentanților APIA, pentru efectuarea controlului la fața locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin pe suprafață devine neeligibilă”. Altfel spus, fermierii pierd fondurile europene. 
   Potrivit APIA, pentru a obține aceste fonduri, fermierii trebuiau să respecte câteva condiții. Ei trebuiau să aibă în exploatare o suprafață de teren agricol de cel puțin un hectar, cu o suprafață a parcelei de cel puțin 0,3 hectare. „În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei este de cel puțin 0,1 ha (conform art.7 alin.1 lit..a din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare); în cazul livezilor tradiționale, suprafața minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1și 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 hectare”, se arată într-un comunicat APIA. 
   De asemenea, trebuie respectate cerințele de eco-condiționalitate reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației, respectiv Bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), cerințele specifice pachetelor de agro-mediu solicitate. Funcționarii vor verifica dacă sunt respectate cerințele specifice pachetelor de agro-mediu solicitate și arată că pentru măsura 214 – plăți de agro-mediu este obligatorie ținerea evidenței agricole, caietul de agro-mediu trebuie completat și păstrat pe toată perioada de desfășurare a angajamentului conform legislației în vigoare, fiind condiție de eligibilitate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?