Asociația Eco Durabil a lansat, ieri, un proiect de peste 2,2 milioane lei pentru protejarea și conservarea biodiversității din aria naturală protejată Soveja. Acest proiect de mediu se pliază pe proiectele comunității locale de a promova turismul în Soveja, o zonă cu un potențial extraordinar. Lansarea proiectului de mediu a avut loc la Soveja, în prezența a peste 30 de persoane, atât localnici cât și reprezentanți ai primăriilor din Soveja, Răcoasa, Agenției pentru Protecția Mediului, Organismului Intermediar POS Mediu pentru Regiunea Sud-Est. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Mediu, Axa Prioritară 4.1 „Dezvoltarea infrastructurii și a planurilor de management în vederea protejării biodiversității și Natura 2000” și se desfășoară în perioada iunie 2013-mai 2015. Obiectivul general al proiectului „Managementul conservativ și participativ în Situl Natura 2000 Soveja” constă în protejarea și conservarea biodiversității din aria naturală protejată ROSCI0395 Soveja, care are o suprafață de 4.567 hectare, din care pădurile ocupă 98,5%.
În termeni tehnici, obiectivele proiectului sunt eficientizarea managementului ariei naturale protejate vizată prin proiect în vederea dezvoltării durabile a întregii zone prin elaborarea planului de management, precum și a planului de monitorizare, în vederea unei gestionări eficiente, responsabile cât și asigurarea conservării durabile a biodiversității în această arie și creșterea gradului de conștientizare a publicului larg cu privire la importanța conservării biodiversității ariei naturale protejată Soveja.
Reprezentanții Asociației Eco Durabil au arătat că proiectul urmărește nu doar dezvoltarea protecției mediului dar și o dezvoltare a regiunii la nivel economic și la nivel social. Managerul proiectului, Cristian Filip, a explicat că Natura 2000 este principalul instrument al Uniunii Europene pentru conservarea naturii iar beneficiile pentru comunitatea din Soveja sunt pe termen lung. „Vom demara și proiecte culturale pentru că vrem să aducem valoare adăugată acestei zone. Însă este important să veniți alături de noi și să încercăm să facem ceva pentru Soveja”, a afirmat Cristian Filip.
Reprezentantul APM, Silviu Chiriac a arătat că termenul de arie protejată a speriat autoritățile locale din Vrancea și din România, care nu au văzut decât restricțiile impuse pentru anumite afaceri, pentru exploatațiile de masă lemnoasă, vânătoare. „Natura 2000 înseamnă și o etichetare care certifică biodiversitatea în zonă, înseamnă reguli pe termen lung care vor fi însușite de toate autoritățile”, a afirmat Silviu Chiriac, precizând că în zonă sunt produse tradiționale precum cașcavalul afumat care vor avea de câștigat prin acest proiect.
Potențial turistic extraordinar pentru Soveja
Proiectul demarat ieri are ca obiectiv protejarea și conservarea biodiversității din zona Soveja, iar acest lucru nu poate decât să stimuleze dezvoltarea turistică a zonei. Acest lucru a fost subliniat de Felicia Bratu, reprezentantul OI POS Mediu Regiunea Sud-Est și de Elena Å¢uțui, de la primăria Soveja.
Felicia Bratu a subliniat că una dintre investițiile care ar atrage turiști este realizarea unei pârtii de schi, benefică pentru regiunea de sud-est. „Acum trebuie să mergem până la Valea Prahovei dacă vrem să schiem, iar dacă s-ar realiza în această zonă ar fi mult mai bine”, a afirmat Felicia Bratu.
De asemenea, Elena Å¢uțui a subliniat sprijinul pe care îl acordă autoritățile locale pentru realizare proiectului de mediu. Ea a arătat că autoritățile locale lucrează la amenajarea traseelor turistice. „Dorim promovarea turismului deoarece zona oferă un potențial turistic extraordinar”, a subliniat reprezentantul primăriei Soveja.