Inspectorii fiscului au adus la bugetul statului peste trei milioane lei, în urma controalelor efectuate în luna august. Cele mai mari sume constatate de inspectori au reprezentat diferențe de taxe și impozite, respectiv 2,8 milioane lei. Acestora li se adaugă 182 mii lei reprezentând accesorii, 27 mii lei amenzi contravenționale și 260 lei confiscări. „Tot cu ocazia controalelor efectuate, a fost diminuată pierderea fiscală cu valoarea totală de 260.017 lei”, au precizat reprezentanții Administrației Financiare Județene Vrancea.
Cele mai mari probleme au fost constatate la TVA, unde s-au găsit diferențe de 2,3 milioane lei, adică 80% din diferențele de impozite și taxe. Finanțiștii au precizat că, din totalul celor 124 verificări efectuate, 54 au fost pentru soluționarea deconturilor negative de TVA cu opțiune de rambursare, respectiv control anticipat, depuse de contribuabili. Din taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare, în sumă de 4.590.945 lei, a fost respinsă suma de 931.474 lei, adică 20%. „În acțiunile de inspecție desfășurate în luna august 2013 s-a constatat nerespectarea prevederilor legale în domeniul fiscal, în principal la agenții economici care desfășoară activitate în domeniile: agroalimentar, construcții, industrie prelucrătoare, comerț cu ridicata, farmaceutic. Comparând sumele atrase suplimentar în luna august 2013 cu cele ale lunii august 2012, se constată o creștere a acestora cu 47,91%, în luna august 2012 fiind atrasă la bugetul general consolidat suma de 2.075.320 lei”, au precizat finanțiștii vrânceni.