Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Atenţie! Stagiile de cotizare realizate peste graniţă contează la stabilirea pensiei!


   Vrâncenii care au lucrat cu acte-n regulă peste hotare și se reîntorc în țară trebuie să aibă grijă să obțină dovada stagiului de cotizare realizat în țara în care au lucrat, dacă vor ca anii în care au stat departe de familie pentru a câștiga bani să le fie luați în calcul în momentul în care vor ieși la pensie. Astfel, la stagiul de cotizare realizat de persoanele respective în anii munciți în țară se va adăuga și cel realizat în străinătate. Åži vrâncenii care au lucrat doar în România dar s-au stabilit cu domiciliul într-o altă țară beneficiază de pensiile cuvenite care fie le sunt trimise direct în conturi, fie le sunt ridicate de mandatari.

   Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii Vrancea, a declarat că în momentul de față sunt înregistrați, în evidențele instituției, 350 de vrânceni care primesc pensii comunitare. Numărul acestora a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, când figurau ca beneficiari de pensii comunitare 258 de persoane.  „Unii beneficiari au domiciliul în România în timp ce alții domiciliază în străinătate. Aceste persoane au realizat stagii de cotizare în țări ca Austria, Franța, Spania, Italia, Suedia, Ungaria. Casa Județeană de Pensii Vrancea, prin Compartimentul pensii internaționale asigură aplicarea prevederilor regulamentelor comunitare din domeniul coordonării sistemelor de securitate socială, în vederea protejării drepturilor de pensie și neîngrădirii liberei circulații a lucrătorilor migranți, asigurând totodată desfășurarea procesului de comunicare dintre solicitant și instituțiile abilitate sau dintre organismele de legătură din statele membre UE, prin intermediul formularelor europene de legătură. În acest sens, instituția noastră înregistrează cererile de pensii internaționale depuse la sediu de persoanele îndreptățite, instrumentează dosarele, emite și comunică tuturor instituțiilor în cauză din străinătate formularele, documentele și deciziile de admitere a cererii de înscriere la pensie sau de respingere a cererii, după caz”, a declarat Adrian Juravle, directorul CJP Vrancea.

Procedura de stabilire a pensiei comunitare

    Persoanele care au muncit atât în țară cât și peste hotare pot solicita acordarea drepturilor de pensie doar la împlinirea vârstei legale de pensionare. Cererea de pensionare se depune la Casa Județeană de Pensii Vrancea sau, în situația persoanelor stabilite pe teritoriul altor state, la instituția de asigurări sociale de la locul de domiciliu (loc de ședere permanentă). Aceasta va face toate demersurile către instituția competentă din România, nefiind necesară deplasarea în România a solicitantului stabilit în străinătate. Împreună cu cererea trebuie depuse toate documentele prevăzute de legislația română în vederea acordării drepturilor de pensie. „Vor fi prezentate, obligatoriu, actele din care să rezulte perioadele de activitate din România – carnetul de muncă sau adeverințe eliberate de foștii angajatori din România, pentru perioadele anteriorare datei de 1 aprilie 2001. Dovada vechimii în muncă realizată de foștii asigurați ai sistemului de asigurări sociale din România până la data de 1 aprilie 2001, dată de la care evidența perioadelor în sistemul public de pensii este deținută, în format electronic, de casele teritoriale de pensii, iar la nivel central de Casa Națională de Pensii Publice, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege”, a declarat Adrian Juravle, directorul CJP Vrancea.
    În cazul în care solicitantul nu are documentele menționate, trebuie să se adreseze personal, foștilor angajatori sau deținători de fonduri arhivistice pentru a le obține. Persoanele care nu au carnetul de muncă trebuie să solicite eliberarea de adeverințe de vechime în muncă fostelor unități angajatoare sau celor ce păstrează arhivele acestora. Adeverințele trebuie să cuprindă, obligatoriu, cel puțin următoarele elemente: denumirea angajatorului, datele de identificare a persoanei, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, menționarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea, funcția, meseria sau specialitatea exercitată, salariul tarifar de încadrare, denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată și perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.
    Actele trebuie să aibă număr și dată de înregistrare, ștampila unității emitente precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

Pensii românești pentru vrânceni stabiliți peste graniță

    În cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, dar care au muncit doar în România, operațiunile legate de stabilirea și încasarea drepturilor pensie pot fi îndeplinite fie în mod direct de către titularul drepturilor de pensie, prin depunerea dosarului de pensionare și deschiderea unui cont curent personal, fie prin intermediul unui mandatar cu domiciliul în România, desemnat prin procură specială, care să îndeplinească operațiunile menționate. În cazul în care se optează pentru varianta încasării drepturilor de pensie prin intermediul unui mandatar, cetățenii români, precum și persoanele de origine română care au cetățenie străină sau statutul de apatrid pot solicita emiterea procurii speciale în condiții speciale. Astfel, procura specială poate fi eliberată pe teritoriul statului de domiciliu, după cum urmează: în cazul statelor semnatare ale Convenției de la Haga, procura este valabilă numai dacă este însoțită de apostila eliberată de către autoritatea competentă potrivit legislației naționale a statului de la care emană documentul; în cazul statelor cu care România are încheiate tratate sau convenții de asistență juridică bilaterală în acest domeniu, procura este valabilă fără nici o altă formalitate.
    De menționat că procura specială poate fi eliberată pe teritoriul statului de domiciliu și de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, în acest caz emiterea procurii fiind scutită de taxa consulară. Procura specială poate fi emisă și de notarii publici de pe teritoriul României.

Ce trebuie să conțină dosarul

    Titularul dreptului de pensie sau mandatarul desemnat depune la casa teritorială de pensii (de la ultimul domiciliu al titularului sau de la domiciliul mandatarului), o cerere însoțită de documentele necesare stabilirii pensiei. Dosarul de pensionare trebuie să conțină următoarele documente: cerere; carnetul de muncă; alte acte prevăzute de lege pentru vechimea în muncă; livret militar (original și copie); diplomă de studii superioare (original și copie) sau adeverință din care să rezulte durata normală și perioada studiilor, precum și certificarea absolvirii acestora; adeverință privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau contractul de muncă; adeverință privind condițiile de muncă speciale și/sau deosebite; adeverință din care să rezulte data încetării calității de asigurat; procură specială pentru mandatar. Pensia, stabilită prin decizia emisă de Casa Județeană de Pensii, urmează să fie virată în contul curent personal și poate fi ridicată pe baza actului de identitate de către titular, sau, pe baza procurii speciale, de către mandatar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?