Fermieri și autorități locale din județele Regiunii 2 Sud-Est au venit, ieri, la Focșani pentru a participa la Conferința Regională de evaluare finală a proiectului „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”, cu tema „Dezvoltarea economico-socială în Regiunea 2 SE” , finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Proiectul „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România” a fost derulat de Confederația Sindicală Națională Meridian împreună cu Federația Agricultorilor Fermierul și a avut ca obiectiv îmbunătățirea dialogului social în comunitățile din mediul rural. La discuțiile cu sindicatele din agricultură organizate ieri au fost prezenți președintele Confederației Meridian, Ion Popescu, prefectul Cătălin Popescu, primarul Decebal Bacinschi, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare, șefi de instituții deconcentrate, primari din Vrancea. Moderatorul întâlnirii de ieri a fost jurnalistul Ionel Dancă.
„Vă asigur că noi, Consiliul Județean, președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan am fost întotdeauna alături de producătorii agricoli, de fermieri. Ori de câte ori am avut posibilitatea am adus la Focșani specialiști din Ministerul Agriculturii alături de dumneavoastră și am sprijinit, atât cât am putut noi pe producătorii agricoli din Vrancea. Dialogul între producării agricoli, fermieri, cei care conduc destinul agriculturii atât în Vrancea cât și la nivel național, politicieni este binevenit și necesar datorită faptului că agricultura este pentru noi, pentru România, prioritatea numărul unu”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare.
Președintele Federației Fermierul a felicitat Primăria Focșani pentru sprijinul acordat și a anunțat că sunt în derulare mai multe proiecte de sprijinire a fermierilor români, inclusiv prin finanțări nerambursabile de câte 200 mii euro pentru întreprinderi sociale. „Mulțumim pentru sprijinul primit din partea autorităților locale, în primul rând de la Primăria Focșani. Fiind un proiect național nu am simțit peste tot o participare și o voință de a putea pătrunde, mai sunt zone care au rămas tabu și sunt considerate zone în care nu ar fi bine să intrăm”, a afirmat Ginu Toma, președintele Federației Fermierul.
Bilanțul proiectului a fost făcut de vicepreședintele Federației Fermierul, Costel Ichim. Acesta a menționat că prin proiect au fost rezolvate probleme din comunități prin instruirea unor persoane, au fost pregătiți manageri pentru proiecte europene. Sindicalistul a explicat că una dintre problemele întâlnite a fost inactivitatea unor instituții formate la nivel regional și a oferit exemplul Pactelor Teritoriale, care nu au funcționat de la înființarea lor.