Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

ANAT: Clienți ai agenției de turism Mareea, preluați de alți turoperatori


Mai mulți clienți ai agenției de turism Mareea, care și-a anunțat sâmbătă dimineața incapacitatea de plată, vor fi preluați de alți turoperatori, potrivit unui comunicat al Patronatului Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România – ANAT. Conform ANAT, o parte dintre turiști vor fi rerutați către Complexul Mercur-Minerva, deținut de Mareea Hotels, alte hoteluri de pe litoral sau din Delta Dunării. În același timp, în unele cazuri, vacanțele cumpărate de la Mareea ar putea fi efectuate chiar în destinațiile respective, tot datorită sprijinului oferit de colegii de breaslă. „În ultimele doua-trei săptămâni, mai mult de 200 de turiști și-au putut efectua vacanțele datorită sprijinului acordat de turoperatori membri ANAT pentru că agenția Mareea să depășească situația critică din punct de vedere financiar și pentru a evita perturbări în piața de turism. Preluăm turiști și în aceste zile. ANAT se bucura și de sprijinul hotelierilor de pe litoral, parteneri ai agenției Mareea, cărora le mulțumim că s-au oferit să preia turiști”, declară Alin Burcea, președinte ANAT.
 ANAT precizează că este în permanentă legatură cu celula de criza înființată sâmbătă dimineața de Mareea, care anunță turiștii despre serviciile operative de relocare și alternativele oferite de turoperatorii membri ANAT, parteneri. Numerele de telefon ale celulei de criza sunt afișate pe pagina de internet a Mareea (www.mareea.ro). Conform ANAT, turoperatorul Mareea și-a anunțat sâmbătă dimineața incapacitatea de plată și a anunțat că va cere deschiderea procedurii de insolvență. Pentru recuperarea sumelor datorate de Mareea, în cazul în care nu se accepta soluțiile compensatorii oferite de turoperatori și hotelieri, turiștii se pot adresa companiei care a eliberat polița de insolvență pentru aceasta, în valoare de 50.000 de dolari. „În limita a 50.000 de dolari, nu toți turiștii își vor recupera banii achitați. O astfel de situație ar fi fost evitată dacă în ultimii 23 de ani s-ar fi găsit soluții optime pentru garantarea pachetelor de vacanță. ANAT are în prezent o variantă, pe care o va avansa autorităților”, declară Alin Burcea, președinte ANAT. 
 Consiliul Director a aprobat sâmbătă forma finala a propunerii de ordonanța pentru crearea Fondului de Garantare, pe care o va trimite Autorității Naționale pentru Turism, varianta care va asigura garantarea tuturor sumelor achitate de turiști pentru pachetele de servicii. „Îl rugăm pe ministrul Economiei, Costin Borc să acționeze cu celeritate în cazul propunerii ANAT astfel ca niciun turist să nu mai aibă de suferit”, precizează președintele ANAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?