Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Regim fiscal special pentru fermieri


Fermierii vor putea opta pentru un regim fiscal special al taxei pe valoarea adăugată de la începutul anului următor. Această facilitate se aplică fermierilor înregistrați ca persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială. Agricultorul căruia i se aplică acest regim special nu trebuie să țină evidența în scopuri de tva, să depună decontul de taxă sau să aibă alte obligații care revin persoanelor impozabile înregistrate sau care ar trebui să se înregistreze în scopuri de TVA. Pentru a beneficia de această facilitate, agricultorii trebuie să depună o notificare la Fisc referitoare la aplicarea regimului special. „Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează Registrul agricultorilor care aplică regimul special. Registrul este public și se afișează pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Înscrierea în Registrul agricultorilor care aplică regimul special se face de către organul fiscal competent, pe baza notificărilor depuse de agricultorii care aplică regimul special, până la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă notificarea”, se arată într-o informarea a Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea.
    Finanțiștii precizează că este considerat agricultor doar persoana fizică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială, cu sediul activității economice în România, care realizează activități de producție și servicii agricole și care nu realizează alte activități economice sau realizează și alte activități economice a căror cifră de afaceri anuală este inferioară plafonului de scutire. „Serviciile agricole reprezintă serviciile prevăzute în norme, prestate de un agricultor care utilizează munca manuală proprie și/sau echipamentele specifice. Compensația în cotă forfetară reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă forfetară asupra prețului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole și prestărilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor. Procentul de compensare în cotă forfetară este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 și 8% începând cu anul 2019”, se arată în informarea AJFP Vrancea.
    Finanțiștii au precizat că fermierii înregistrați și care aplică regimul special nu au obligația de a colecta TVA pentru livrările de produse agricole rezultate din activitățile agricole și pentru serviciile agricole și nu au dreptul să deducă taxa achitată sau datorată pentru achizițiile sale în cadrul activității efectuate în regimul special. „Prin excepție de la art. 310 nu aplică regimul special de scutire pentru întreprinderile mici pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), operațiunile respective nefiind cuprinse în cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea regimului special de scutire pentru întreprinderile mici prevăzută la art. 310”, precizează AJFP VRancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?