Fiscul vrâncean a avut încasări de peste 369,5 milioane lei în primul semestru din acest an, arată bilanțul prezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice. Încasările la bugetul de stat reprezintă, pentru această perioadă, principală sursă a bugetului general consolidat cu peste 162,5 milioane lei din totalul încasărilor. O pondere mare o au încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat cu 133,1 milioane lei. De asemenea, la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate au fost încasări de 68,6 milioane lei iar la bugetul asigurărilor pentru șomaj au fost încasări de 5,2 milioane lei. De menționat că doar la bugetul de stat nu a fost îndeplinit progrmul de încasări, gradul de realizăre fiind de 95,7%. Chiar și așa, finanțiștii precizează că, în comparație cu perioada similară a anului trecut, este o creștere a încasărilor de 7,89%, respectiv 11,88 milioane lei doar la bugetul de stat.
Finanțiști arată că, pe surse, cele mai mari încasări la bugetul de stat sunt din impozitul pe venit, cu 80,8milioane lei, TVA – 43,08 milioane lei, impozit profit – 16,5 milioane lei, accize -0,37 milioane lei iar din alte impozite și taxe s-au încasat 21,6 milioane lei. „În comparație cu încasările realizate în 2016 cele realizate în semestrul I 2017 sunt mai mari cu 14,29%, respectiv cu 46,21 milioane lei…În semestrul I 2017 taxa pe valoarea adăugată aprobată la rambursare a fost în sumă de 11,75 milioane lei din care 4,87 milioane lei au fost restituiți în contul agenților economici”, precizează reprezentanții AJFP Vrancea.