Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

COMUNICAT DE PRESĂ: ASF a monitorizat modul în care societăţile de asigurare au respectat implementarea tarifelor de primă maximale


COMUNICAT DE PRESÄ‚ ASF
București, 11 august 2017 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a monitorizat modul în care societățile de asigurare au respectat implementarea tarifelor de primă maximale, în perioada 17 noiembrie 2016 – 18 mai 2017, potrivit prevederilor OUG nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie. 
„Ca urmare a prerogativelor acordate de lege, ASF supraveghează prudențial, cu deosebită atenție, atât piața asigurărilor, piața de capital, cât și piața pensiilor private, fără a tolera derapaje de la normalitate”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.
ASF a analizat și a monitorizat un număr de peste 3 milioane de polițe auto obligatorii, emise în intervalul 17 noiembrie 2016 – 18 mai 2017, pe diferite perioade de timp de către cele 9 societăți autorizate să practice RCA. 
În urma analizării datelor raportate a rezultat faptul că asigurătorii au respectat prevederile legale în ceea ce privește tarifele de primă maximale, neexistând situații în care acestea să fi fost depășite.
„Analiza elaborată de ASF a evidențiat câteva aspecte importante care trebuie menționate: piața dă semne de maturizare, inclusiv prin adoptarea de strategii de vânzare pe termen lung în care drepturile și interesele asiguratului român trebuie respectate, fără niciun fel de abatere. Dezechilibrele și practicile din trecut nu-și mai au locul în prezent”, a declarat Vicepreședintele ASF, domnul Cornel Coca Constantinescu.
ASF va continua să monitorizeze piața de asigurări și va aplica toate prevederile legale în interesul asiguraților și al stabilității pieței, prin adoptarea de măsuri prudențiale și proactive ce se impun.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți. 
Mai multe informații puteți găsi pe www.asfromania.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?