De la 1 ianuarie scade impozitul pe venit până la 10%, crește salariul minim pe economie, cresc deducerile personale pentru persoanele aflate în întreținere și firmele cu cifra de afaceri mai mică de un milion euro vor fi considerate microîntreprinderi și vor plăti un impozit de 1%. Propunerile de modificare a Codului Fiscal sunt prezentate de expertul contabil Mirela Lupu.
Pe pagina de internet a Ministerului de Finanțe a fost publicat proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal care va aduce noi reguli fiscale de la 1 ianuarie 2018, motiv de bucurie pentru unii, de tristețe pentru alții, dar cu siguranță va simplifica sistemul fiscal din România prin reducerea fiscalității. Concomitent, Ministerul Muncii a anunțat modificarea salariului minim pe economie începând de anul viitor de la 1450 cât este în prezent la 1900 lei/lună. Măsura va conduce atât la creșterea sumelor de bani primite de către zilieri cât și a punctului de amendă de circulație. Noile modificări ale Codului Fiscal vor influența atât societățile comerciale cât și PFA-urile. Vom sintetiza câteva din aceste modificări care, așa cum suntem obișnuiți, nu vor rămâne probabil în forma actuală și în zilele următoare vom asista la o serie de discuții pe această temă.
Impozit pe venitul microîntreprinderilor
Conform noilor propuneri la plafonul de încadrare a societăților ca microîntreprinderi, acestea nu vor mai fi cele care vor avea cifra de afaceri până în 500 000 euro așa cum este acum ci încadrarea se va face după veniturile totale și anume, acele societăți care la 31.12.2017 au venituri sub 1.000.000 euro vor deveni microîntreprinderi de la 01.01.2018, păstrându-se condiția cotei de 1 % sau 3 % dacă au sau nu salariați cu normă întreagă. Conform art 52 (1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 1.000.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită.
Atenție! se vorbește despre venituri totale și nu cifra de afaceri așa cum este în prezent.
Se constată că au fost eliminate excepțiile, nu va mai avea importanță dacă societatea are activitate de consultanță, capitalul social majorat ( la 45000 lei) sau dacă desfășoară activități bancare, jocuri de noroc, asigurări.
Din punct de vedere al impozitului pe venit:
Proiectul de modificare propune o micșorare a impozitului pe venit de la 16% cât este în prezent la 10% începând cu 1 ianuarie 2018 conf art 64 pentru următoarele categorii de persoane/venituri: activități independente, salarii și asimilate salariilor, cedarea folosinței bunurilor, investiții, pensii, activități agricole, silvicultură și piscicultură, premii, alte surse. Pentru impozitul reținut la sursă în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, conf art 72 alin 2), acesta va scădea de la 10% la 7% dacă nu există opțiunea de impozit final. Dacă există opțiunea de a se calcula impozitul final conf articolului 73, alineatul (2) atunci acesta „se calculează prin reținere la sursă la momentul plății veniturilor de către plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut diminuat cu cheltuielile determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut”
Din punct de vedere al impozitului pe salarii se vor modifica deducerile personale acordate salariaților:
1. Potrivit articolul 77, alineatele (2)și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(2) Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, astfel:
(i) pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere – 510 lei;
(ii) pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere – 670 lei;
(iii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere – 830 lei;
(iv) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere – 990 lei;
(v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere -1.310 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei și 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se stabilesc conform unui tabel. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deducerea personală.
Se va majora și plafonul veniturilor realizate de persoanele aflate în întreținere de la 300 lei lunar cât este în prezent, conf art 77 alin 3), la maxim 510 lei de la 1 ianuarie 2018.
Din punct de vedere al contribuțiilor, prin trecerea acestora de la angajator la angajat numărul acestora va scădea la 3: contribuția pentru pensie (CAS) – plătită pentru salariat, contribuția pentru sănătate (CASS) – plătită pentru salariat, contribuția asiguratoare pentru muncă – suportată de angajator.
Articolul 138 se va modifica și va avea următorul cuprins:
„Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:
a) 25 % datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;
b) 4 % datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
c) 8 % datorată în cazul condițiilor speciale de muncă și altor condiții de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora”
Articolul 155 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate
(1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a) – d), datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor, definite potrivit art. 76, realizate din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România.
(2) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a) – d), care nu realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 154, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă realizează venituri lunare, cumulate cel puțin egale cu salariul de bază minim brut pe țară din una sau mai multe surse de venituri din următoarele categorii:
a) venituri din activități independente, definite conform art. 67 și 671;
b) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II, III sau Legii nr. 170/2016, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125;
c) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83;
d) venituri din investiții, definite conform art. 91;
e) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103;
f) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 116 .
(3) Prevederile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în cazul în care veniturile sunt realizate de persoane fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60.”
Art 156 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi”
Se va adăuga un nou capitol în Codul Fiscal 2201
Contribuabilii care datorează contribuția asiguratorie pentru muncă.
Noua contribuție se datorează pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor, definite la art. 76, acordate de către contribuabilii prevăzuți la art. 2201 lit.a), respectiv realizate de către persoanele fizice prevăzute la art. 2201 lit.b) și va fi de 2,25% aplicat la veniturile brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte. În cuprinsul articolului se detaliază toate veniturile la care se aplică noua taxă.
Mirela Lupu este expert contabil și consultant fiscal, administrator al societății de contabilitate Consadvice Account SRL. Poate fi contactată la adresa de mail: mirela@contabilitatefocsani.ro