Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Educatoarea şi învăţătoarea din Tîrîtu au scăpat de sancţiuni


    Educatoarea și învățătoarea de la Åžcoala din Tîrîtu, comuna Poiana Cristei, au scăpat de sancțiuni, după ce părinții elevilor lor au reclamat că acestea nu dau pe la școală cu lunile. Reprezentanții Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) au făcut verificări abia după ce „Monitorul de Vrancea” a scris despre faptul că cele două cadre didactice nu prea vin la cursuri. Ele vor scăpa însă de sancțiuni. Asta deoarece fapta s-ar fi prescris, potrivit inspectorului de specialitate Lina Vlăsceanu. Inspectorul a mers ieri la Tîrîtu și a verificat situația.  
Deși învățătoarea Aurica Åžintescu a lipsit o perioadă mai mare de timp de la școală, ea a adus acte doveditoare că a fost bolnavă. Doar pentru una dintre săptămîni nu a avut nici o justificare, dar pentru că au trecut 30 de zile de cînd a absentat, fapta a fost prescrisă, potrivit regulamentelor școlare. Inspectorii școlari spun că învățătoarei nu i s-a putut desface contractul de muncă, deoarece statutul cadrului didactic nu prevede așa ceva.
Nici în cazul educatoarei Mariana Niculescu lucrurile nu sînt mai bune, deși copiii au rămas în urmă cu lecțiile. „Recomandările pe care am putut să le fac a fost să le cer ca în Consiliul profesoral să se numească o comisie de cercetare, care va lua notă explicativă celor două cadre didactice și vor propune măsurile de sancțiune în perioada următoare. Învățătoarea care a lipsit de la școală a adus dovadă concediile medicale, dar una dintre săptămîni nu a putut motiva. Fapta a fost prescrisă, deoarece au trecut de atunci mai mult de 30 zile și probabil că i se va face, de către comisia de cercetare, mustrare în scris. În legătură cu educatoarea, care a lipsit de la școală în perioada 8 – 19 martie, pentru că nu a adus documente justificatoare, probabil nu va fi plătită în perioada cît a lipsit”, a declarat Lina Vlăsceanu, inspector în cadrul ISJ.
Reamintim că părinții elevilor din satul Tîrîtu, comuna Poiana Cristei, sînt revoltați la culme deoarece învătătoarea și educatoarea nu vin la școala cu lunile. Oamenii se plîng că ai lor copii sînt lăsați de izbeliște cu săptămînile, timp în care, în mod normal, ar trebui să învețe carte. Oamenii au făcut plîngeri la Inspectoratul Åžcolar, însă verificările au demarat abia după ce situația a fost relatată în una dintre edițiile anterioare ale cotidianului „Monitorul de Vrancea”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?