Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că din 1 iulie va fi introdus un nou program care vizează asigurarea sănătății orale a copiilor și în care vor fi incluși elevii începând din clasa întâi. Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de Hotărâre privind programele naționale de sănătate pentru anul 2010, care cuprinde și programul privind asigurarea sănătății orale a copiilor. În cadrul acestui program, medicii dentiști îi vor consulta pe elevi, iar acolo unde este nevoie vor face intervențiile și tratamentele necesare. De asemenea, elevii vor participa la cursuri de igienă orală ce vor fi susținute de personal medical de specialitate, a spus Cseke. Totodată, Hotărârea de Guvern introduce alte noi subprograme în structura programelor de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ finanțate din bugetul Ministerului Sănătății. Astfel, în acest an va fi derulat programul „Åcoala mamei”, prin care femeile vor fi informate cu privire la igiena sarcinii și alimentația naturală exclusivă a copiilor până la vârsta de șase luni, a mai spus Cseke. Totodată, un alt subprogram ce va fi introdus din 1 iulie vizează tratamentul invaziv în cazul infarctului miocardic acut.