Un focșănean a reclamat la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) faptul că o agenție loto nu și-a respectat orarul, motiv pentru care nu și-a mai putut cumpăra bilet. Bărbatul și-a dorit să joace la loto sîmbăta trecută, cu cîteva ore înainte de Înviere. Omul a crezut că așa ar avea mai mult noroc. „Cel mai probabil că cetățeanul nu citise corect programul agenției, pentru că sîmbăta este programul mai scurt decît în cursul săptămînii. I-am spus să verifice programul și să sune din nou la instituție, dar nu a mai sunat”, a declarat Dumitru Dilă, directorul coordonator adjunct al CJPC.
Acesta a mai precizat că programul oricărei instituții sau societăți comerciale trebuie respectat, pentru a nu pune oamenii pe drumuri. Cu toate acestea, cum sîmbătă noaptea urma să aibă loc Învierea, este posibil ca mai multe unități comerciale să fi închis mai devreme, pentru ca angajații să se poată pregăti pentru evenimentul religios.
După ce, probabil, postise toată săptămîna, pentru a fi „curat” sufletește, focșăneanul ar fi vrut să joace la loto, fiind sigur că Divitatea i-ar fi dat o mînă de ajutor pentru a se îmbogăți. Nu a fost să fie ! La Loto s-a închis mai devreme !