Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Gravidă de 12 ani, solicit avort!


O fetiță de numai 12 ani, din Chiojdeni, gravidă în luna a IV-a, a solicitat medicilor de la Spitalul Județean întreruperea sarcinii. Copila spune că a avut o relație cu tînăr de 19 ani, din aceeași localitate. Acesta i-a solicitat să nu spună nimănui despre sarcină, promițîndu-i că o va ajuta el n Primii care și-au dat seama că fata este gravidă au fost profesorii de la școala în care copila învață

Medicii ginecologi de la Spitalul Județean sînt în mare dilemă, după ce o copilă de numai 12 ani, din Chiojdeni, însărcinată în patru luni, le-a cerut să îi facă o întrerupere de sarcină. Doctorii spun că legal, o astfel de întrerupere de sarcină se poate face doar în anumite condiții, și anume: dacă se constată că sarcina pune în pericol viața minorei sau aceasta are recomandarea unui alt specialist, pediatru sau psihiatru, care își dă avizul pentru o astfel de intervenție chirurgicală. Ieri, disperată, mama copilei, de mînă cu fetița însărcinată, mergea pe la toate cabinetele din cadrul Spitalului Județean, în speranța că cineva îi va da un astfel de aviz, pentru a-și scăpa fiica de sarcina nedorită. „Nu știu unde să mă mai duc. Nu vrea nimeni să se lege de ea, să îi facă avort pentru că are 12 ani și este gravidă în patru luni. Mă duc pe la toate cabinetele, dar nu știu dacă am să rezolv ceva. Cred că pînă la urmă plec acasă, să văd dacă o să găsesc pe cineva care să mă ajute”, a precizat mama fetiței.
Copila de 12 ani spune că de mai multă vreme, are o relație cu un tînăr în vîrstă de 19 ani din localitate, care i-a promis că o va ajuta și că va sta toată viața lîngă ea. „S-a întîmplat acasă la el, de mai multe ori și cînd i-am spus că sînt gravidă mi-a zis să tac și să nu mai spun la nimeni”, susține fetița. Cu trupul adolescentin, care nu îi trădează vîrsta, cu greu se poate observa că în pîntecele ei de copilă, se ascunde un alt copil. „Nu am știut că este gravidă. Nu a vrut să îmi spună nimic. Åži acum dacă îl ține, cine să îl crească?”, se întreabă mama fetiței. Ea spune că vrea pur și simplu ca fiica ei să scape de sarcină, să meargă din nou la școală și să își reia preocupările de zi cu zi. Încă un copil mic în familia lor, pur și simplu nu are loc. „Cine să aibă grijă de el, ea, care are 12 ani? Sau eu, care mai am acasă o fetiță de 5 ani cu handicap, care abia acum a început să vorbească ? Iar soțul este și el bolnav, are și astm și mai multe probleme de sănătate! Eu nu am făcut nici un avort în viața mea, am avut trei copii și pe toți i-am crescut. Dar ea, ce să facă acum?”, s-a întrebat mama copilei.
Primii care s-au sesizat despre existenta sarcinii au fost cadrele didactice de la școala unde fetița învăță. Acestea au chemat-o pe mamă la școală și i-au spus că fiica lor este gravidă.

O sarcină la vîrsta aceasta nu rămîne fără urmări

Medicul care a consultat-o pe fetiță, ginecologul Ion Plăcintă, spune că deocamdată, cazul acesteia nu reprezintă o urgență medicală și i-a recomandat să obțină avize de specialitate pentru a decide ulterior dacă poate suporta o întrerupere de sarcină sau nu. Deocamdată, ieri, fetița primise o recomandare de la psihologul spitalului, care a constatat o anumită stare de nervozitate, anxietate și tulburări de comportament, fiind direcționată către un medic psihiatru. „Am consultat-o și, din punct de vedere clinic se pare că este sarcină luna a IV-a. Ar trebui să i se facă și o ecografie pentru a stabili vîrsta exactă gestațională. Ne vom consulta și vom lua o decizie în acest sens”, a spus medicul Ion Plăcintă. Acesta a explicat că indiferent de varianta adoptată, fie că va păstra sau nu sarcina, o astfel de experiență lăsa urmări în primul rînd de natură psihică.
Potrivit procedurilor terapeutice, la o asemenea vîrstă gestațională, fie se provoacă nașterea naturală, fie se face cezariană pentru a scoate fătul. În țară, o astfel de intervenție chirurgicală a născut mari controverse, după ce o fetiță de numai 11 ani a solicitat să i se facă o întrerupere a sarcinii apărută în urma unui viol. Fetița a plecat în Anglia pentru a i se face intervenția, după ce una dintre comisiiile de specialitate nu și-a dat avizul pentru a i se face o astfel de intervenție.
După acest caz, Ministerul Sănătății a pus la punct un proiect legislativ în urma căruia se permitea tinerelor care aveau mai puțin de 15 ani să facă întreruperi de sarcină fără acordul părinților. Proiectul nu a fost însă aprobat.

Ce zice Codul Penal…

Potrivit Codului Penal, medicii care provoacă ilegal un avort riscă să facă pușcărie între 6 luni și 3 ani. În articolul 185 din Codul Penal se arată că întreruperea sarcinii se poate face pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav și iminent sau din motive terapeutice. Primprocurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter, a declarat că medicii decid dacă fac întreruperea de sarcină sau nu, potrivit legilor în vigoare. „Dacă medicii refuză să facă întreruperea, ei știu de ce. Medicii au criterii după care se ghidează. Este interzis să facă întrerupere de sarcină peste un anumit termen. Dacă încalcă legea, îi putem cerceta noi, deoarece intră sub incidența Codului Penal”, a spus Ion Lefter. 
Legislația în vigoare, respectiv articolul 2, alineatul 3 din Legea 272/2004 și articolul 26 din Legea 46/2003, permite întreruperea cursului sarcinii pentru următoarele motive: gravida este copil victimă a unui abuz sexual, există riscuri majore pentru sănătatea mintală a gravidei în cazul evoluției la termen a sarcinii, incapacitatea psihologică a gravidei de a îndeplini rolul de mamă. Toate aceste lucruri se constată de către o comisie de etică a unității spitalicești, formată din ginecologi și medici pediatri, endocrinologi sau de alte specialități, în funcție de starea de sănătate a gravidei.
Un astfel de caz ar trebui monitorizat de către Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului, care trebuie să ofere atît suportul psihic cît și juridic unei astfel de familii. De asemenea, organele de anchetă ar trebui să-l ancheteze pe tînărul de 19 ani, care a întreținut relații sexuale cu o minoră, care nu a împlinit încă 15 ani. Potrivit Codului Penal, el riscă între 3 și 10 închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?