Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

PSD ar putea ataca Legea pensiilor la Curtea Constituţională


Social-democrații sunt hotărâți să conteste Legea pensiilor la Curtea Constituțională (CCR), dacă va fi votată în Senat în forma actuală, pentru că nu se respectă principiul retroacti-vității legii, a anunțat, joi, senatorul PSD Olguța Vasilescu. ‘Anunțăm că, în cazul în care amendamentele noastre nu vor fi acceptate de plenul Senatului, am hotărât să atacăm la CCR actul normativ, în special pentru că nu se respectă principiul retroacti-vității legii. Nu se pot recalcula pensiile în sensul scăderii lor, așa cum își dorește actualul Guvern, pentru că discutăm aici despre drepturi deja câștigate. În plus, Consiliul Legislativ a transmis Parlamentului faptul că Legea pensiilor este neconstituțională din cauza acestor chestiuni’, a spus Olguța Vasilescu.
Senatorul PSD a menționat că formațiunea pe care o reprezintă își va susține toate cele 100 de amendamente propuse și nu va vota actul normativ, dacă plenul Senatului va adopta doar amendamentul care vizează creșterea punctului de pensie la valoarea de 45% din salariul mediu brut pe economie.
Olguța Vasilescu a salutat, totodată, faptul că membrii Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Senat au votat amendamentul PSD care viza creșterea punctului de pensie la valoarea de 45% din salariul mediu brut pe economie, adăugând că acesta este ‘defi-nitoriu’ pentru politica partidului. ‘Noi ne vom susține toate amendamentele, pentru că acolo este vorba și de alte chestiuni care îi privesc direct pe toți cei care acum lucrează în România și-i vor privi în viitor și pe pensionari. Nu putem să acceptăm să cotizezi o viață întreagă și să te mai bucuri de pensie un an sau doi. Dacă va trece legea în această formă, chiar cu acel amendament de 45%, se va ajunge în situația în care pensionarii vor pierde la pensie, așa cum s-a întâmplat și cu salariații din sectorul bugetar (…) Atunci, este clar că vom vota împotriva Legii și mai mult o vom ataca la CCR’, a spus Olguța Vasilescu. Potrivit acesteia, este posibil ca PSD să depună și o moțiune simplă pe această temă, însă decizia va aparține Biroului Permanent Național al formațiunii și grupurilor parlamentare. Social-democrații sunt deciși să nu susțină egalizarea vârstei de pensionare și vor milita pentru adoptarea amendamentului care vizează pensiile speciale, ale militarilor, polițiștilor și magistraților. În altă ordine de idei, Olguța Vasilescu a declarat că, în cadrul ședinței departamentelor PSD, s-a discutat și despre protestul sindicatelor din Învățământ, planificat pentru data de 22 aprilie. ‘Am hotărât ca la prima rectificare bugetară în Parlament să susținem o creștere a bugetului Ministerului Educației’, a spus senatorul PSD.
Olguța Vasilescu consideră, pe de altă parte, că termenul de trei zile, alocat Comisiei de Educație din Camera De-putaților pentru dezbaterea Legii Educației este insuficient și a menționat că PSD va susține amendamentele propuse de sindicatele din domeniu. ‘Le-am promis profesorilor că ne vom ‘bate’ pentru păstrarea titularizării în sistemul de Învățământ, care este singurul lucru care-i mai atrage în această profesie’, a menționat senatorul social-democrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?