Cameron Douglas, fiul actorului Michael Douglas, a fost condamnat, marți, la cinci ani de închisoare, pentru posesie de heroină și trafic de cocaină și mari cantități de metamfetamină. Cameron Douglas, în vârstă de 31 de ani, a pledat vinovat, în ianuarie, la toate capetele de acuzare, după ce a fost arestat în 2009, într-o cameră a hotelului Gansevoort Hotel din Manhattan (New York). În fața tribunalului din New York, Cameron Douglas și-a cerut iertare față de familia sa pentru „acest coșmar” și a recunoscut că este dependent de heroină de foarte mult timp.
Tatăl său, actorul Michael Douglas, i-a trimis o scrisoare judecătorului, cerându-i să dea dovadă de indulgență.
Fiul său, Cameron, se luptă cu dependența de droguri încă de la vârsta de 13 ani. „Am o idee despre presiunea resimțită de cineva care își caută propria identitate atunci când a crescut având un tată celebru”, a mărturisit actorul Michael Douglas, al cărui tată este renumitul actor Kirk Douglas. „Nu sunt însă sigur că pot să înțeleg ce înseamnă să te descurci atunci când ai două generații de celebrități în familie”, a adăugat acesta. Într-o scrisoare separată, soția lui Michael Douglas, actrița Catherine Zeta-Jones, și-a exprimat la rândul ei sprijinul pentru fiul ei vi-treg. „Niciodată, de-a lungul anilor, Cameron nu s-a arătat afectat de această boală care l-a măcinat, nu a fost agresiv față de frații săi, nu a avut niciodată un comportament abuziv față de familia sa. Fiul meu vitreg este o persoană iubitoare, politicoasă și de încredere”, a scris actrița galeză. Michael Douglas s-a prezentat la audierea de marți a fiului său, fără a fi însă însoțit de Catherine Zeta-Jones. Deși a primit o condamnare de cinci ani, justiția americană va ține seama și de perioada în care Cameron Douglas a fost arestat și reținut de poliție, deoarece el a petrecut deja aproape un an în închisoare. Cameron Douglas a acceptat, totodată, să coopereze cu agenții brigăzilor antidrog care investighează alte cazuri. Anchetatorii spun că Douglas a câștigat zeci de mii de dolari din traficul de metamfetamină, o substanță pe care, în convorbirile telefonice care au fost interceptate, o numea „aluat” sau „săruri de baie”. Potrivit documentelor judiciare, Douglas a primit, în perioada 2006 – 2009, cantități mari de metamfetamine în California, ulterior acestea fiind trimise la New York, prin intermediul serviciului de curie-rat FedEx.
Cameron Douglas a mai fost arestat în 2007, pentru posesie de cocaină.
Avocatul lui a susținut atunci că polițistul care l-a arestat nu a urmat procedurile corespunzătoare. Ca-meron Douglas este fiul actorului Michael Douglas și al Diandrei Morrell Douglas și, totodată, nepotul celebrului actor american Kirk Douglas. Cameron a jucat și el în filme, printre care „În familie”, alături de tatăl și bunicul său, în 2003.