Medicii de la Spitalul Județean au decis să o interneze pe polițista Valeria Popescu, care s-a răsturnat, marți, cu mașina de serviciu în râul Râmnic. Tânăra a fost diagnosticată cu mai multe traumatisme și a fost internată la secția Chirurgie a Spitalului Județean. „Pacienta se află sub supraveghere me-dicală la secția Chirurgie. Medicii au hotărât că aceasta are nevoie de investigații suplimentare și din acest motiv a rămas internată”, ne-a declarat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Reamintim că marți, în jurul prânzului, Valeria Popescu, angajată a Postului de Poliție Chiojdeni, a pierdut controlul volanului din cauza neatenției și a ajuns cu autoturismul de serviciu marca Dacia Logan în albia râului Râmnic. Potrivit martorilor, polițista a plonjat de la o înălțime de mai bine de 6 metri.