Pe lângă suspendarea de nouă luni dictată de CONI, cazul „Sibutramina” aduce și alte prejudicii fotbalistului român Adrian Mutu. Potrivit celor de la Gazzetta dello Sport, Fiorentina intenționează să reducă cu 50 la sută salariul atacantului pe perioada suspendării, urmând ca o decizie finală să fie luată într-o întrunire a șefilor clubului viola ce va avea loc pe 1 mai. „Clubul din Florența ar putea să-i micșoreze salariul cu 50 la sută de acum și până la 29 octombrie (n.r – data la care îi expiră suspendarea lui Mutu), dar această problemă și altele vor fi abordate la începutul lunii mai, după meciul împotriva lui AC Milan (n.r. – 1 mai). În acele zile, și din acele zile, într-o întâlnire între Corvino, Andrea Della Valle, Cognigni, Mencucci și antrenorul Prandelli vor fi puse negru pe alb planuri tehnice. Deci, și situația lui Mutu”, notează cotidianul italian.