Cei mai importanți furnizori de servicii medicale, spitale, farmacii, medici de familie și ambulanța au fost amânați de la contractare. Motivul este acela că nu există buget.
Spitalele, farmaciile, medicii de familie și ambulanța au fost amânate de la încheierea contractelor cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate. Cu toate că nu recunosc oficial, motivul este acela că, deocamdată, nu există un buget pe care reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate să îl semneze cu furnizorii de servicii medicale. Ieri, pe site-ul instituției s-au afișat doar numele cabinetelor stomatologice, al cabinetelor de recuperare, al celor din policlinici și al furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu care sunt chemați la contractare. Întrebați despre bugetul alocat în acest an, oficialii CAS au evitat să răspundă. „Bugetul va fi postat pe site-ul instituției noastre în zilele următoare”, ne-a declarat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate. Anul acesta s-au înscris mai puțini furnizori față de anul trecut. Spre exemplu, din cei peste o sută de medici stomatologi existenți în județ, doar 45 doresc să încheie contracte cu CAS, pe baza cărora ar putea acorda asistență medicală gratuită. Majoritatea sunt din mediul rural sau din celelalte orașe ale județului. Motivul, sumele mici alocate anul trecut și care nu ajung decât pentru tratarea câtorva carii dentare. Pentru îngrijiri la domiciliu s-au înscris, anul acesta, ceva mai mulți furnizori, respectiv patru, probabil datorită faptului că acest sector de asistență medicală nu are foarte mulți furnizori. Ceva mai mulți sunt și furnizorii de proteze și dispozitive medicale. Anul acesta s-au înscris 59 din care unul a fost respins pe motiv că nu avea documentația completă. Ceva mai mulți furnizori sunt și la asistența medicală din ambulatoriu unde medicii care și-au luat în comodat spațiile vor să încheie contract cu CAS pentru a acorda asistență medicală gratuită. Deocamdată, oficialii CAS nu au anunțat data la care se va încheia etapa de contractare a serviciilor medicale.