Echipa de fotbal FC Panciu și-a trecut în cont o nouă victorie în liga a treia de fotbal. Aseară, elevii antrenorilor Sorin Haraga și Dănuț Bolocan au trecut cu 2-0 (0-0) de Oțelul II Galați, la capătul unui meci în care au ratat multe ocazii, dar și un penalty. Bica (15, singur din 6 metri) a irosit prima ocazie a gazdelor. A urmat o fază în care juniorul Cătălin Tudor a fost faul-tat în careu de un adversar, dar golgeterul păncenilor din acest campionat, Cătălin Costin a trimis pe lângă poartă din penalty (21). Asaltul echipei păncene a continuat și, același Costin (31, șut în portar din trei metri) și Predoiu (39, șut respins de portarul Oțelului) au trecut pe lângă gol. Actul secund a început în aceeași dominare a gazdelor, care au fost mai atente la finalizare. După ratările lui Costin (56, șut peste poartă) și M. Ionică (57, lob de la 20 de metri peste poartă), a picat și primul gol. Un fundaș al oaspeților a comis henț în careu, iar Paul Cioran a transformat a doua lovitură de pedeapsă (74). Gălățenii au cedat pentru a doua oară după numai două minute, când Murgoci a deviat nefericit în propria poartă un balon centrat în careul oaspeților. Etapa viitoare (vineri, 30 aprilie), pentru FC Panciu urmează cel mai greu meci din acest campionat: deplasarea pe terenul liderului, CF Brăila, un meci care poate decide în mare măsură echipa care va promova în eșalonul secund al fotbalului românesc.
FC Panciu – Oțelul II Galați 2-0 (0-0)
Au marcat: Cioran (74, din penalty), Murgoci (76- autogol).
Stadion: Orășenesc (Panciu), spectatori: 200.
Au arbitrat: Ion Haralambie, Marius Diaconu și Roxana Bănăseanu (Prahova), iar observatori FRF au fost Vasile Păduraru (Suceava) și Vasile Mihu (Constanța).
FC Panciu (antrenori Sorin Haraga și Dănuț Bolocan): Gordin – M. Ionică (76 Avramescu), Constantinescu, Stan, Cl. Mihai – Tudor, Duțu, Cioran, Bica (67 Stanciu) – Costin (78 Parlac), Predoiu (46 Ungureanu).
Oțelul II Galați (antrenor Aurelian Stamate): Abraham – Maruș, Gîță, Hedzurda (22 Rusu), Grosu (65 Dumitrașcu) – Berdea, Chebac (61 Blănaru), Gheorghe (76 Blănaru), Tache – Chipiriliu, Murgoci.
Rezultatele etapei de ieri:
CSM Focșani – CSM Pașcani 1-1,
FC Panciu – Oțelul II Galați 2-0,
Sporting II Vaslui – Dunărea II Galați 2-2,
Pambac Bacău – Aerostar Bacău 1-1,
Petrotub Roman – CF Brăila 0-1,
Cetatea Tg. Neamț – Ceahlăul II P. Neamț (se dispută astăzi),
CS Gura Humorului – Rapid CFR Suceava (0-3).
Willy Bacău a stat.
Etapa viitoare (vineri, 30 aprilie, ora 17.00):
CF Brăila – FC Panciu,
Ceahlăul II Piatra Neamț – CSM Focșani,
Dunărea II Galați – Poli Galați,
Rapid CFR Suceava – Sporting II Vaslui,
Poli II Iași – Willy Bacău,
CSM Pașcani – Petrotub Roman,
Oțelul II Galați – Cetatea Tg. Neamț,
Aerostar Bacău – CS Gura Humorului (3-0).
Petrotub Roman va sta.
Clasament Seria I
1. CF Brăila 24 18 5 1 62-13 59p
2. FC Panciu 24 17 3 4 52-20 54p
3. Poli II Iași 24 15 5 5 42-19 50p
4. Petrotub Roman 25 14 7 4 53-22 49p
5. Willy Bacău 24 12 3 9 45-33 39p
6. Poli Galați 24 11 5 8 38-33 38p
7. Ceahlăul II 24 11 4 9 31-30 37p
8. Rapid Suceava 25 11 3 11 39-33 36p
9. Pambac Bacău 24 10 6 8 37-38 36p
10. Cetatea Tg. Neamț 23 9 5 9 37-36 32p
11. CSM Focșani 24 8 7 9 26-27 31p
12. Oțelul II Galați 25 9 3 13 30-33 30p
13. Aerostar Bacău 25 8 2 15 31-42 26p
14. CSM Pașcani 25 7 4 14 26-43 25p
15. Dunărea II Galați 25 5 4 16 18-48 19p
16. Sporting II Vaslui 24 4 4 16 22-70 16p
17. CS Gura Humorului 24 2 2 20 8-57 8p.
Notă: prima clasată va promova în liga a doua; ocupantele locurilor 13-17 vor retrograda și trei ocupante ale locurilor 12 din cele șase serii din liga a III-a.