La Asociația „Rom Pentru Rom” din Panciu se încheie, mâine, activitățile organizate în cadrul „Săptămânii Naționale a Voluntariatului” care s-au desfășurat în perioada 19-25 aprilie. Acestea au beneficiat, ca în fiecare an, de sprijinul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” și s-au derulat în parteneriat cu Pro Vobis-Centrul Național de Voluntariat, care a oferit mate-rialele promoționale. La acțiunile organizate de asociație au participat, alături de liceenii pănceni, și membrii Consiliului Județean al Elevilor care au fost voluntari pentru o zi la Centrul Educațional de Zi „Pinochio”. Cu această ocazie, copiii de aici au aflat ce înseamnă voluntariatul și care sunt programele europene care sprijină această activitate. Tot atunci, voluntarii au pregătit dejunul, au participat la activitatea de alfabetizare și i-au antrenat pe micuți în jocuri educative care s-au finalizat cu un puzzle al prieteniei. Programul „Săptămânii Naționale a Voluntariatului” a mai inclus o activitate cu caracter ecologist, cu ocazia Zilei Pământului, în care voluntarii de la liceu au plantat flori în curtea asociației, precum și dezbaterea „Sărăcie și excluziune socială: cine sunt și de unde vin”, desfășurată împreună cu liceeni din Focșani și Panciu.