Biblioteca Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu a găzduit, ieri, activitatea intitulată „Cartea, ca o grădină de buzunar”, organizată cu prilejul Zilei Bibliotecarului și la care au participat elevii clasei a IV-a A, împreună cu învățătoarea Nuța Ghețu. Bibliotecara Niculina Tudorache le-a propus elevilor o incursiune în lumea cărții, realizată cu ajutorul unei prezentări în Power Point. În prima parte, aceasta a cuprins o poveste care a urmărit etapele editării unei cărți, de la cea de manuscris la cea de tipărire și difuzare. Ulterior, copiii au aflat că Å¢ările Române s-au numărat printre primele state care au introdus tiparul și că prima lucrare apărută în acest format a fost „Liturghierul lui Macarie”, rea-lizată în anul 1508.
Niculina Tudorache a prezentat, succint, și evoluția cărții, de la cea tipărită la cea realizată în format electronic, ocazie cu care a oferit amănunte și despre Biblioteca Digitală Europeană, prin care utilizatorii de internet din întreaga lume pot avea acces la cărți provenind din bibliotecile naționale din 27 de state. Elevii au mai aflat din ce este alcătuită o carte și cum poate fi întreținută corect aceasta.
În ultima parte a activității, copiii au fost invitați să răspundă la două rânduri de chestionare referitoare la utilitatea cărții și a lecturii. Bibliotecara Niculina Tudorache a ținut să precizeze că, tot ieri, realizarea în Power Point a fost prezentată și elevilor claselor a III-a A și B, coordonate de învățătoarele Gabriela Duță și Valentina Dună.