Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Amy Winehouse a căzut pe silicoane


Implanturile cu silicon ale lui Amy Winehouse au fost puse în pericol din cauza exceselor bahice ale artistei britanice, care a căzut pe sâni, după o noapte de beție în locuința ei din Londra, informează thesun.co.uk. Amy Winehouse, în vârstă de 26 de ani – care în urmă cu câteva săptămâni le-a spus chirurgilor care au operat-o în urmă cu câteva luni că noile ei implanturi cu silicon îi provoacă dureri -, a căzut pe sâni și a suferit câteva tăieturi pe frunte. Ea le-a cerut gărzilor ei de corp să o transporte la aceeași clinică privată din Harley Street unde și-a făcut operația de mărire a sânilor, în urmă cu șapte luni. Medicii londonezi au constatat că artista avea câteva vânătăi la nivelul coastelor și au decis să o interneze pe Amy pentru a o ține sub supraveghere medicală în noaptea de duminică spre luni. Însă luni turbulenta cântăreață a refuzat să părăsească clinica. Rănile suferite de Amy Winehouse au fost descrise de medici ca fiind „nu foarte serioase”, iar agentul de presă al artistei a declarat: „Ei chiar îi place această clinică și ar putea rămâne acolo câteva zile”. O sursă a declarat pentru tabloidul britanic The Sun că Amy Winehouse, care a căzut după o noapte de beție în apartamentul ei din nordul Londrei, a creat un adevărat haos în clinică, la puțin timp după ce a fost internată. „Amy alerga încoace și încolo pe coridoare, fără bluză și mirosind a alcool. Se plângea că are dureri mari din cauza vânătăilor de pe sâni și de pe coaste. Infirmierele au fost nevoite să intervină și să îi ceară să se liniștească. În cele din urmă, a trebuit să fie dusă în rezerva ei. Infirmiera șefă era extrem de furioasă”, a declarat o sursă. O altă sursă a declarat că, imediat după căzătură, Amy Winehouse s-a temut că a suferit o fractură și le-a cerut gărzilor ei de corp să o ducă la spital. Medicii s-au temut ca ea să nu fi suferit o comoție cerebrală, deoarece avea un cucui foarte mare pe frunte și s-a tăiat deasupra sprâncenei. La începutul acestei luni, cântăreața britanică s-a întors în clinica în care a fost operată, temându-se că va trebui să renunțe la implanturile cu silicon, însă, după un consult al medicilor, aceștia au declarat că nu există niciun motiv pentru a efectua o astfel de intervenție. Amy Winehouse nu a mai lansat niciun album muzical de peste trei ani. Cel mai recent album al artistei britanice, intitulat „Back To Black”, a fost vândut în peste 10 mi-lioane de copii și premiat cu cinci Grammy. Însă, după lansarea lui, Amy Winehouse a avut de înfruntat numeroase probleme de sănătate și  s-a luptat cu dependența de droguri și de alcool. În ultimii trei ani, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decât pentru muzica sa. Cântăreața cu o voce excepțională este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendința de automutilare, anorexie și bulimie. Amy Winehouse a efectuat câteva cure scurte de dezintoxicare, care nu au avut efectele scontate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?