E cel mai frumos, e cel mai bun și cel mai deștept! E copilul tău, iar noi vrem să ți-l facem vedetă! Mai întâi vrem să-l cunoaștem, așa că trimite-ne o fotografie și spune-ne câteva cuvinte despre el la adresa de mail: redactie@monitorulvn.ro. Mămici și tătici, bunici, vecini, frați și surori, intrați pe site-ul www.monitorulvn.ro, la rubrica „COPILUL ZILEI”, și votați copilul preferat! Lunar, cel care adună cele mai multe voturi, va primi un cadou surpriză, adaptat vârstei pe care o are. Premierea câștigătorilor va avea loc în prima zi a lunii următoare. Primul premiu va fi acordat chiar pe 1 Iunie, când se sărbătorește Ziua Copilului.
Astăzi îl vom cunoaște pe David George, care s-a prezentat cititorilor cotidianului „Monitorul de Vrancea”, astfel: „Mă numesc Mazilu David George și sunt din Focșani. Deși par mai mare, nu am decât 1 an și 10 luni și sunt un bebe. Puțin cam neastâmpărat (fac cam tot ce vreau eu), deoarece sunt un tip cu un caracter și personalitate puternică. Îmi plac plimbările cu mașina și sunt atras de toate animăluțele. Aștept să mă votați. Vă pup.”