Cititorii revistei Playboy sunt cu un pas mai aproape de a-și imagina cum ar arăta modelul din posterul de la mijlocul revistei în carne și oase, după ce Hugh Hefner a anunțat că aceste două pagini din viitorul număr al celebrei reviste vor fi realizate în tehnologie 3D, iar revista se va vinde cu tot cu o pereche de ochelari speciali, informează Associated Press. Următorul număr al revistei din ediția americană, cu tot cu ochelarii speciali 3D, va fi lansat pe piață vineri. âCe și-ar dori cel mai mult bărbații să vadă în 3D? Probabil o domnișoară goală!â, s-a întrebat și și-a răspuns fondatorul celebrei reviste, care nu face un secret din faptul că va încerca la rândul său să capitalizeze pe marginea tehnologiei 3D, tehnologie care anunță o revoluție și în cinematografie dar și în transmisiunile tv sau în jocurile de calculator. âNu sunt un mare iubitor de 3D. Îmi place să părăsesc viața reală când merg la filme iar imaginea clasică, 2D, este suficientă pentru mineâ, declara recent Hefner într-un interviu telefonic. Desigur însă că preferințele personale nu pot sta în calea afacerilor.