Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Expoziţii de pictură în Noaptea Muzeelor


Peste 70 de focșăneni au vizitat, sâmbătă noapte, expozițiile de la Muzeul de Istorie Vrancea. Directorul muzeului, profesorul Horia Dumitrescu a afirmat că programul a început de la ora 17.00 iar vizitatorii au putut admira cele două expoziții de pictură organizate în parteneriat cu Asociația Elevilor Artiști „Milcovia”. Cele două expoziții de pictură cuprind lucrări ale elevilor de la Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu”. Este vorba despre expoziția de icoane pe sticlă „Înălțarea Domnului, chezășia Înălțării noastre”, realizată de elevii coordonați de profesorul Ortansa Mazilu. În aceeași sală sunt expuse lucrările din seria „Armonii de primăvară”, realizate de elevii coordonați de profesorii Diana Tăicuțu și Rodica Roncea. Acțiunea a făcut parte din cea de-a șasea ediție a Nopții Europene a Muzeelor. Evenimentul este plasat sub înaltul patronaj al Secretarului General al Consiliului Europei și sub patronajul UNESCO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?