O femeie de 88 de ani, din Panciu a fost găsită decedată într-o vie din apropierea unei societăți comerciale. Joi, polițiștii din localitate au fost sesizați despre faptul că în via din apropierea cantinei, care aparține unei societăți comerciale din localitate se află un cadavru. S-a stabilit că persoana decedată se numește Georgeta S. și are 88 de ani. Cadavrul se afla într-o stare avansată de putrefacție și era parțial mâncat de câini. Cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei. De asemenea, polițiștii cercetează și împrejurările în care a survenit decesul unei femei din Mera. Cadavrul Gafiței D., de 72 de ani a fost găsit în locuința concubinului său Neculai C., cu care locuia de 22 de ani. Polițiștii spun că trupul neînsuflețit al femeii nu avea urme vizibile de violență și a fost dus la SML pentru necropsie.