Un tânăr recidivist din Focșani, care locuiește fără forme legale în Ruginești, a ajuns să fie judecat din nou după ce a lovit un alt bărbat pe care l-a lăsat la pământ, inconștient. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată Marius P., fapta s-a petrecut în data de 10 august 2008. Învinuitul s-a întâlnit într-un bar cu patru cunoștințe care consumau bere.
Între doi dintre ei s-a iscat un conflict pentru că unul dintre colegii de pahar i-a stropit pe ceilalți cu băutură. Cel care a aruncat cu bere a fost lovit de unul dintre meseni și a căzut la pământ. Când a vrut să se ridice, Marius i-a aplicat și el o lovitură astfel că omul a căzut din nou și a rămas inconștient. Victima a suferit un traumatism cranio-facial, mai multe plăgi contuze dar și o fractură care au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Cel care a lovit primul a fost trimis și el în judecată într-un alt dosar, pentru că Marius s-a sustras mai multă vreme urmăririi penale. Când învinuitul a fost găsit, a recunoscut că i-a dat doar o palmă victimei care a căzut pe o suprafață de ciment. Marius P. a mai fost condamnat la doi ani pentru furt, și eliberat în 2004 cu un rest de 168 de zile. Dosarul este pe rolul Judecătoriei Focșani.